x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Impozitarea cifrei de afaceri - catastrofă economică, crimă cu premeditare împotriva companiilor

Orban: Impozitarea cifrei de afaceri - catastrofă economică, crimă cu premeditare împotriva companiilor

30 Iun 2017   •   15:47
Orban: Impozitarea cifrei de afaceri - catastrofă economică, crimă cu premeditare împotriva companiilor
Sursa foto: DIANA OROS

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat vineri că introducerea impozitului pe cifra de afaceri reprezintă o "catastrofă economică", o "crimă cu premeditare" împotriva companiilor, care riscă să ducă România într-o nouă criză. 

"Impozitarea cifrei de afaceri e o catastrofă economică, este crimă cu premeditare împotriva companiilor şi va bloca dezvoltarea economică a României pe o perioadă lungă de timp. Practic, blochează orice investiţie privată. Impozitarea cifrei de afaceri are foarte multe consecinţe negative, în primul rând împiedică folosirea resurselor proprii pentru dezvoltare şi chiar instituie un stimulent negativ care va determina foarte multe companii să nu se dezvolte, pentru că, pe măsură ce îţi creşte cifra de afaceri, plăteşti mai mult şi practic nu mai ai niciun fel de stimulent în a asigura dezvoltarea companiilor. Al doilea - companiile cu marjă de profit mică, prin introducerea acestui impozit, vor înregistra pierderi. După părerea mea, se vor închide zeci de mii de companii", a spus Orban, la Adevărul Live. 

El a adăugat că unele companii, pentru a rezista, vor reduce costurile, adică vor plăti angajaţii mai prost sau îi vor concedia, deci vor fi pierderi de locuri de muncă. 

"Foarte multe companii care sunt astăzi în România se vor muta, capitalul evadează de regulă pe zonele unde are cea mai mare capacitate de a produce profit, vom asista la plecarea a foarte multe companii din România şi, de asemenea, foarte multe din companiile care astăzi sunt interesate să investească în România probabil vor decide să investească în alte ţări din zonă. (...) Per ansamblu, toate motoarele economice vor fi gripate, se va ajunge la stagnarea economică, chiar riscăm să intrăm într-o nouă criză economică", a susţinut liderul PNL. 

Acesta a arătat că stoparea aplicării unei astfel de măsuri se poate face doar "printr-o mobilizare exemplară a societăţii", a celor care văd că riscă să rămână fără locuri de muncă, a oamenilor de afaceri care riscă să îşi vadă munca şi profiturile dispărute "dintr-o mişcare de condei". 

"Din punct de vedere politic, noi ne vom mobiliza toate forţele care înţeleg pericolul unor astfel de măsuri. Ne vom lupta cu toate mijloacele constituţionale, legale, pentru a împiedica intrarea în vigoare a unor astfel de inepţii economice", a precizat Orban.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: orban impozit cifra de afaceri companii