x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Marţi şi miercuri vom avea discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură

Orban: Marţi şi miercuri vom avea discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură

21 Oct 2019   •   19:49
Orban: Marţi şi miercuri vom avea discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anunţat luni, după întâlnirea cu partenerii sociali (sindicate, patronate şi universităţi), că ziua de marţi este dedicată celei de-a doua runde de discuţii cu partidele din opoziţie - ALDE, PMP, UDMR şi USR -, urmând ca miercuri să se întâlnească cu reprezentanţii Pro România.

„Marţi şi miercuri vom avea runda de discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură şi alături de care am reuşit demiterea guvernului PSD. În cursul zilei de mâine ne vom întâlni cu delegaţiile ALDE, PMP, UDMR şi USR, iar miercuri ne vom întâlni cu reprezentanţii Pro România”, a precizat Orban, menţionând că întâlnirile au fost stabilite în funcţie de disponibilitatea de timp pe care au avut-o partenerii de dialog.

El a adăugat că punctul de vedere exprimat „de foarte multe” dintre formaţiunile politice este acela de a învesti un guvern monocolor liberal.

„Punctul de vedere exprimat de foarte multe dintre formaţiunile politice este acela că vor să învestească un guvern monocolor liberal, iar prezenţa altor formaţiuni în actul de guvernare, la nivel de miniştri, în funcţie de cei care îşi doresc, poate să genereze dezangajarea sprijinului mai multor formaţiuni partenere”, a susţinut Orban.

Ludovic Orban a mai precizat că lista cu propunerile de miniştri şi programul de guvernare vor fi depuse joi, cel târziu vineri, iar Birourile permanente ale Parlamentului se vor reuni lunea viitoare pentru a se stabili un calendar de audieri care să permită votul de învestitură a guvernului miercuri.

„Propunerea noastră este ca votul de învestire a guvernului să se producă cât mai repede posibil. Vom depune lista guvernului şi programul de guvernare joi, cel târziu vineri. Birourile permanente reunite, şi aici sper că PSD va depăşi tentativa de boicot pe care a anunţat-o şi îşi vor îndeplini obligaţiile regulamentare - normal, reuniunea Birourilor permanente reunite să fie luni şi se poate stabili un calendar de audieri care să permită votul de învestitură a guvernului miercuri. Mi se pare un calendar rezonabil”, a afirmat premierul desemnat.

În ceea ce priveşte candidaţii pentru posturile de miniştri, Orban a declarat că aceştia sunt pregătiţi să facă faţă audierilor.

„Programul de guvernare este aproape gata, mai preluăm anumite sugestii, pe care le-au formulat partenerii sociali în cuprinsul anumitor programe sectoriale. Ca atare, România are nevoie cât mai rapid de un guvern legitim, un guvern învestit de Parlament, care să aibă capacitatea deplină de exerciţiu a puterii la nivel guvernamental”, a mai spus acesta.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban