x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban şi Buşoi se încaieră pe şefia tineretului liberal

Orban şi Buşoi se încaieră pe şefia tineretului liberal

de Sînziana Duţă    |    05 Oct 2017   •   10:35
Orban şi Buşoi se încaieră pe şefia tineretului liberal

Tineretul liberal se pregătește să își aleagă un nou lider, iar Congresul TNL din 22 octombrie a devenit scenă de răfuială între seniorii partidului. Surse din Modrogan susţin că foștii adversari la şefia PNL, Ludovic Orban și Cristian Bușoi, s-au poziționat în tabere adverse și în ceea ce privește susținerea candidaţilor la șefia TNL.

În cursa pentru şefia Tineretului liberal s-au înscris trei candidați: deputații Mara Mareș (25 de ani) și Glad Varga (31 de ani), alături de fostul parlamentar Radu Surugiu (33 de ani). Potrivit unor surse liberale, mezina Mara Mareș va porni din pole-position la Congresul TNL, aceasta având susținerea preşedintelui Ludovic Orban și a cel puțin 20 de filiale ale tineretului liberal. De asemenea, „amazoana” din Ardeal se bucură de sprijinul mai multor nume din partid, în frunte cu vicepreşedintele Florin Cîțu şi deputatul Dan Vîlceanu (liderul PNL Gorj). După ce a fost umilit de Orban la alegerile pentru șefia PNL, scor 3518 la 952,  europarlamentarul Cristian Bușoi caută să-și consolideze autoritatea în partid prin propulsarea unor apropiați la șefia TNL.

Surse din Modrogan susţin că Buşoi îl sprijină pe Glad Varga deputat PNL de Arad. Alături de Buşoi, în spatele lui Varga se mai află edilul Aradului, Gheorghe Falcă şi actualul co-președinte TNL, Sorin Moldovan. Varga se mai bazează și pe sprijinul unor organizații ale TNL, în special cele din București (controlate de Buşoi), Maramureș, Bistrița și Dolj.

Potrivit surselor JN, în spatele celui de-al treilea candidat, fostul deputat de Suceava Radu Surugiu, s-ar afla deputatul Mihai Voicu, care deși s-a aliat cu Bușoi la Congresul din vară, a ales să se delimiteze de acesta la alegerile pentru șefia tineretului liberal. Surugiu este susținut și de soția lui Mihai Voicu, actuala şefă a studenţilor liberali, Claudia Benchescu.

Ce îi recomandă pe tinerii politicieni

Mara Mareș (25 de ani) este cel mai tânăr deputat din actuala legislatură. A studiat în Marea Britanie de la vârsta de 16 ani, întâi la Colegiul St. Clare’s din Oxford, apoi la King’s College din Londra unde a urmat Studii Europene şi Internaţionale. Tânăra din Făgăraş are şi un masterat în Politici Publice Europene, la University College. În ceea ce privește activitatea din Parlament, Mara Mareș a depus recent un proiect de lege prin care taxa de echivalare a diplomelor obținute în străinătate ar putea fi eliminată. „Din propria experiență, dar și din discuțiile pe care le-am avut cu studenții români plecați la studii în afară, acesta este un prim pas și un gest simbolic necesar pentru aceștia. Este necesar ca birocrația din sistemul de învățământ sa fie redusă, iar cel de-al doilea pas este digitalizarea procesului de recunoaștere și echivalare”, a explicat Mara Mareș.

Deputatul Glad Varga este licenţiat în management la Universitatea Aurel Vlaicu Arad și deţine o diplomă de licență în Ecologie și protecția Mediului, obținută la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad. Conform CV-ului său, Glad Varga activat în nu mai puțin de zece ONG-uri și a fost membru în mai multe consilii de administrație ale instituțiilor de învățământ din Arad. La rândul său, Radu Surugiu este licențiat în ştiinţe politice la Facultatea de filozofie a Universității Al. I. Cuza din Iaşi.

În acest moment, Tineretul Naţional Liberal are doi co-preşedinţi: deputatul Costel Alexe şi deputatul Sorin Moldovan

Mezina Mara Mareş s-a lăudat pe Facebook cu sprijinul preşedintelui PNL, Ludovic Orban.

×