x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban spune că nu mărește pensiile cu 40%. Opoziția îi garantează demiterea prin moțiune de cenzură

Orban spune că nu mărește pensiile cu 40%. Opoziția îi garantează demiterea prin moțiune de cenzură

de Ion Alexandru    |    03 Iun 2020   •   09:41
Orban spune că nu mărește pensiile cu 40%. Opoziția îi garantează demiterea prin moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a recunoscut, duminică seară, la Antena 3, că formațiunea pe care o conduce lucrează la un proiect care să includă o alianță politică, în vederea alegerilor locale și parlamentare, alături de Pro România și ALDE. Surse politice dezvăluie că acest proiect vizează inclusiv dărâmarea Guvernului Orban, prin moțiune de cenzură, nefiind obligatorie instalarea unui guvern al Opoziției, până la scrutinul legislativ. Ludovic Orban le-a dat celor din Opoziție chiar primul mesaj în acest sens, anunțând, la un post de televiziune, că pensiile nu vor fi majorate cu 40%, de la 1 septembrie.

 

Ludovic Orban a declarat, luni seară, că Guvernul nu va aplica Legea pensiilor, aflată în vigoare, adoptată de Parlament și promulgată de președintele României Klaus Iohannis. Șeful Executivului a explicat că va avea loc, totuși, o majorare a pensiilor, însă nu cu procentul prevăzut în lege. „Vom mări pensiile, dar cu cât se va putea. Nu putem mări aceste pensii, pe hârtie, pentru ca, la anul, pensionarii să constate că, de fapt, le scade puterea de cumpărare”. Premierul a refuzat însă să specifice un procent pe care îl are în vedere și nici termenul când acest lucru va fi făcut.


Anunțul lui Ludovic Orban vine după ce, săptămâna trecută, mai mulți lideri ai PSD, inclusiv președintele interimar Marcel Ciolacu, au avertizat că, dacă pensiile nu vor fi majorate exact cum scrie în lege și de la 1 septembrie, va fi depusă o moțiune de cenzură.

 

Alocațiile, un alt motiv de moțiune

Concret, Executivul liberal poate risca o moțiune de cenzură chiar mai devreme de luna septembrie, chiar dacă, oficial, PSD susține că, atât timp cât este instituită starea de alertă, acest lucru nu se va întâmpla. Restricțiile impuse de Guvern expiră la jumătatea acestei luni și, conform surselor politice, este greu de crezut că Parlamentul va încuviința prelungirea stării de alertă, cu excepția intervenției unei situații dramatice din punct de vedere epidemiologic. Luna august ar putea fi aleasă și ca termen pentru dărâmarea Guvernului, deoarece, în acea perioadă, ar trebui mărite alocațiile pentru copii, votate de Parlament și prorogate cu șase luni de la aplicare.

 

Termenul poate fi, însă „prorogat” până după data de 1 septembrie, când Guvernul va da proba măririi pensiilor.
De altfel, Marcel Ciolacu a explicat că succesul unei eventuale moțiuni de cenzură nu trebuie să conducă automat la instalarea unui Guvern PSD sau format în jurul PSD, existând probabilitatea ca Ludovic Orban să rămână, interimar, în funcție, cu puteri limitate, până după alegerile parlamentare. În acest fel, s-ar rescrie scenariul pe care l-a folosit PNL, în toamna anului trecut, după dărâmarea Guvernului Dăncilă, când interimatul de la Palatul Victoria nu a ajutat la creșterea electorală a PSD pentru alegerile prezidențiale.

 

Guvernul nu mai are susținere politică

Are, în acest moment, Opoziția capacitatea de a dărâma Guvernul Orban? La Senat, raportul dintre PSD, Pro România, ALDE și UDMR este de 86 de parlamentari, la 50, câți au PNL, USR și PMP. La Camera Deputaților, PSD, ALDE, Pro România, UDMR și mai mulți neafiliați, dar care nu susțin Guvernul, strâng 183 de parlamentari. În total, Opoziția la Guvernul Orban, incluzând, aici, și UDMR, numără 269 de voturi, în condițiile în care, pentru ca o moțiune de cenzură să treacă, este nevoie de 233 de voturi.


Deloc de neglijat este faptul că, la Camera Deputaților, mai există un grup al Minorităților Naționale, care numără 17 parlamentari, și care, la o adică, se pot alătura actualei Opoziții.


Pe de altă parte, Opoziția a anunțat că gândește și un proiect politic care să includă o alianță electorală pentru alegerile locale și generale care urmează să aibă loc. În acest proiect ar urma să intre PSD, Pro România și, eventual, ALDE. De altfel, ieri, surse social-democrate vehiculau informația conform căreia Pro România ar intenționa să vină cu candidați pentru alegerile locale la București, care să fie susținuți și de PSD. În schimb, formațiunea condusă de Victor Ponta ar urma să susțină candidatura Gabrielei Firea pentru un nou mandat de primar general


Actualul Parlament este dominat de o Opoziție care vrea respectarea Legii pensiilor. Bătălia cifrelor pentru mișcarea din toamnă

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban motiune de cenzura