x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Sunt un om foarte modest. Sunt poate cel mai cinstit şi corect premier!

Orban: Sunt un om foarte modest. Sunt poate cel mai cinstit şi corect premier!

04 Dec 2019   •   20:18
Orban: Sunt un om foarte modest. Sunt poate cel mai cinstit şi corect premier!

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că declaraţia sa de avere „spune totul” despre cariera pe care a avut-o în viaţa publică şi a afirmat că este un om „foarte modest”.

Întrebat de jurnalişti dacă a trăit cu 3.000 de lei/lună, cum ar rezulta din declaraţia de avere publicată, Orban a răspuns afirmativ.

„Declaraţia de avere spune totul despre cariera mea în viaţa publică, despre cinstea mea, despre faptul că niciodată nu am acceptat să obţin venituri care nu mi se cuvin şi vă spun limpede că, de-a lungul ultimilor 30 de ani, mai mult de jumătate am deţinut funcţii publice şi, credeţi-mă ce vă spun, că din indemnizaţiile pe care le primeşti din funcţiile publice nu te poţi îmbogăţi, cel mult poţi să ai un trai decent”, a spus Orban.

El a afirmat că nu are „aplecare spre a trăi pe picior mare”.

„În primul rând, sunt un om foarte modest, nu am aplecare spre a trăi pe picior mare, ci, dimpotrivă, la fel este şi familia mea, suntem nişte oameni cât se poate de modeşti. Nu cred că asta e problema, problema este cât este de corect un om. Vă daţi seama, dacă după o carieră de 30 de ani în viaţa publică declaraţia mea de avere arată în acest fel, cred că oamenii trebuie să înţeleagă nu neapărat că sunt cel mai sărac premier, cum s-au grăbit unii să spună, ci că sunt poate cel mai cinstit şi cel mai corect premier, omul care, orice funcţie a deţinut, nu a făcut altceva decât să fie în serviciul public”, a mai spus Orban.

Potrivit declaraţiei de avere, şeful Executivului, care are domiciliul în judeţul Ilfov, dispune de o casă de vacanţă dobândită în anul 2014. Imobilul are o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi este deţinut în co-proprietate cu soţia sa Mihaela Orban.

Totodată, premierul a mai trecut în declaraţia de avere un autoturism Volkswagen Passat fabricat în 2007, dar şi două depozite bancare, constituite în 2010, pe numele soţiei. Unul dintre depozite, deschis la Raiffeisen Bank, are o valoare de 5.535 euro, iar cel de-al doilea, la Banca Comercială Română, de 6.275 euro.

Din aceeaşi declaraţie de avere rezultă că Ludovic Orban a înregistrat în 2018 venituri nete de peste 37.000 de lei pentru consultanţă tehnică, din care 28.356 lei de la SC Revicond Canaltech SRL din comuna Riciu - judeţul Mureş, iar 9.000 de lei - de la S.C.P. Doru Trăilă & Asociaţii Bucureşti.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban.