x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Vom lupta, alături de partenerii din PPE, să ne asigurăm că Europa va rămâne unită

Orban: Vom lupta, alături de partenerii din PPE, să ne asigurăm că Europa va rămâne unită

09 Mai 2019   •   12:09
Orban: Vom lupta, alături de partenerii din PPE, să ne asigurăm că Europa va rămâne unită

PNL va lupta, alături de partenerii din PPE, pentru a se asigura că Europa va rămâne unită, a declarat joi, la Sibiu, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

''PNL este angajat, alături de partenerii din PPE, să ducă mai departe misiunea de a construi o Europă democratică, o Europă dezvoltată, o Europă care să ofere fiecărui cetăţean şansa de a avea o viaţă decentă, şansa de a reuşi în viaţă. Chiar dacă avem forţe politice, atât în România cât şi în alte ţări europene, care contestă proiectul european, care pescuiesc în ape tulburi, care încearcă să câştige capital politic dintr-un război absurd cu instituţiile Uniunii Europene, cu Uniunea Europeană, punând de multe ori la îndoială unitatea statelor europene, în ceea ce ne priveşte pe noi vom lupta alături de partenerii din Partidul Popular European să asigurăm în continuare că Europa va rămâne unită, că Europa va fi un loc în care fiecare cetăţean european va putea avea o viaţă decentă, va avea libertate, i se va respecta demnitatea şi toţi cei care ocupă funcţii publice, indiferent unde ocupă aceste funcţii publice - la nivel local, judeţean, naţional sau european -, sunt în serviciul cetăţeanului. PNL este angajat în această bătălie şi, alături de preşedintele Iohannis şi alături de toţi cetăţenii români de bună credinţă, reprezintă o garanţie a respectării valorilor, principiilor şi regulilor europene, o garanţie pentru fiecare cetăţean român că apartenenţa la Uniunea Europeană este garanţia pentru fiecare a reuşitei în viaţă", a afirmat Orban, la conferinţa de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele PPE, Joseph Daul, şi candidatul PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, organizată la Muzeul ASTRA din Sibiu, înainte de Summitul Popularilor Europeni.

Potrivit acestuia, Summitul UE de la Sibiu este fundamental pentru deciziile care se vor lua în continuare la nivel european.

"Avem încredere că data de 9 Mai 2019, Sibiul şi România vor rămâne ca o dată şi locuri memorabile pentru viitorul Europei, pentru că deciziile care se vor lua aici vor oferi garanţia că Europa merge mai departe, că Europa va fi mai unită, mai competitivă şi va oferi în continuare garanţia pentru fiecare cetăţean al Uniunii Europene că va avea o viaţă în care cu adevărat să se bucure de beneficiile democraţiei şi apartenenţei la Uniunea Europeană", a mai spus Orban. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban