x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ordonanţa abrogării legilor aprinde Coaliţia

Ordonanţa abrogării legilor aprinde Coaliţia

de Dana Piciu    |    12 Iun 2009   •   00:00

Ordonanţa 61/2009 privind posibilitatea abrogării legilor este un nou motiv a frământări în interiorul coaliţiei. PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru neconstituţionalitate.



Consiliul Legislativ a recomandat Guvernului să reconsidere propunerea ca actele normative să fie completate sau abrogate înainte de intrarea în vigoare, arătând că proceduri de acest gen nu există în legile altor state europene şi că prevederea ar trebui restrânsă doar la excepţii, precum Codurile.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat că actul normativ este neconstituţional şi l-a acuzat pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, că a introdus documentul pe ordinea de zi a Executivului, fără să aibă toate avizele necesare şi fără ca nici un ministru PSD să ştie. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este de părere că ultima ispravă a lui Emil Boc "este o cenzură asupra puterii legislative" şi a anunţat că liberalii vor sesiza Avocatul Poporului cu privire la neconstitiţionalitatea actului normativ.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a arătat că prin această ordonanţă se desfiinţează Parlamentul şi i-a cerut premierului "să plece acasă". Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica, a precizat însă că ordonanţa permite modificarea sau abrogarea exclusiv prin proiect de lege a actelor care nu au intrat în vigoare, iar Parlamentul decide în ultimă instanţă asupra acestor modificări.

×
Subiecte în articol: politic