x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oreste: "Nu cred că Teo va aduce ceva în plus în politică"

Oreste: "Nu cred că Teo va aduce ceva în plus în politică"

31 Mar 2010   •   00:00

Oreste Teodorescu nu crede că un singur om poate face diferenţa în politică. Cu toate că Teo are multe de spus asta nu garantează că bunele ei intenţii ar putea să schimbe ceva în politica românească dominată de "clanuri mafiote şi familii de interese".



"Nu ştiu, eu sunt destul de circumspect apropo de zona politică şi sper din tot sufletul să-şi găsească un sens şi o semnificaţie a ei în această chestiune, sper să nu fie dezamăgită", a declarat Oreste pentru realitatea.net.

Teo şi Oreste nu au avut niciodată o discuţie din care să reiasă că vedeta tv ar fi vrut să fie politician şi o sfătuieşte să ţină seama că şi alte vedete au fost ademenite să intre în politică şi nu au avut un cuvânt de spus: "Eu chiar am citit în presă că şi-ar fi declinat intenţia asta public, dar ar trebui să ţină cont că au mai fost vedete de acelaşi rang cu ea care au zgâriat porţile politicii şi au plecat mai mult sau mai puţin şifonate de-acolo - Florin Călinescu, Luminiţa Anghel - nu au performat în politică, dimpotrivă", a adăugat Oreste.

"Are atuuri, poate vorbi frumos, poate avea retorică, poate avea un discurs articulat şi inteligent, are şarm şi notorietate la public, dar atâta timp cât în România politica se face în sistem de clanuri mafiote, nu sunt altceva decât familii de interese, un om chiar animat de cele mai bune intenţii de unul singur pe-acolo e un rătăcit, n-are nicio pârghie de putere", a conchis prietenul lui Teo Trandafir.


×
Subiecte în articol: politic