x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ovidiu Muşetescu denunţă abuzurile PD-L în campania electorala din sectorul 3

Ovidiu Muşetescu denunţă abuzurile PD-L în campania electorala din sectorul 3

28 Noi 2008   •   00:00

Candidatul Alianşei PSD-PC îşi exprimă îngrijorarea faţă de legalitatea şi corectitudinea desfăşurării procesului de votare în sectorul 3, în ziua de 30 noiembrie 2008.



APEL PENTRU ALEGERI DEMOCRATICE ŞI ÎN SECTORUL 3 DIN BUCUREŞTI
Sunt Ovidiu Muşetescu, candidat la alegerile parlamentare din anul 2008, din partea Alianţei Politice PSD+PC pentru funcţia de deputat în Circumscripţia electoral nr.42,  Colegiul Uninominal nr. 14, Sector 3 şi solicit mijloacelor de comunicare în masă, tuturor Organizaţiilor Neguvernamentale şi tuturor forurilor responsabile de respectarea democraţiei şi drepturilor cetăţeneşti să ia atitudine şi să reacţioneze, prin formele specifice, faţă de abuzurile şi de discriminările pe care, în virtutea poziţiei dominante obţinute conjunctural la alegerile locale, le practică reprezentanţii Partidului Democrat Liberal (PDL) în sectorul 3 al Capitalei.

Vă rog să investigaţi cu maximă atenţie modalităţile nedemocratice şi înşelătoare prin care PDL a obţinut -  prin interpretarea abuzivă a unor articole din legea electorală, care de altfel se aplică în acelaşi fel în toată România - reprezentarea în secţiile de votare cu un număr dublu de delegaţi faţă de PSD şi toate celelalte partide.
Conform Proceselor Verbale din Oficiul Electoral sector 3, din cele 258 de secţii, doar în 29% dintre acestea PDL  are, în spiritul legii, câte un reprezentant. În celelalte 54%, PDL are câte 2 reprezentanţi şi în 17% chiar câte 3 reprezentanţi. Mai simplu,  dublu faţă de alianţa PSD+PC, adică 512 PDL-işti raportat la cei 258 ai PSD.

Din această statistică rezultă că un singur partid beneficiază exclusiv de o reprezentare până la nivelul maxim permis de lege în birourile electorale ale secţiilor de votare, în condiţiile în care accesul la lege este egal pentru toate partidele şi alianţele politicele care şi-au desemnat candidaţi la alegerile din 2008.

S-a ajuns la această situaţie prin presiuni. PDL a determinat unele partide care aveau dreptul potrivit legii să-şi nominalizaze reprezentanţi în birourile de votare, să-şi retragă, în ultimul moment, listele cu candidaţi pentru a favoriza PDL, aparent legal, dar în fapt printr-un truc. Acest lucru a fost posibil şi evident premeditat prin faptul că singurul partid care şi-a desemnat de la început, pe liste un număr dublu de reprezentanţi a fost doar PDL, în aşa fel la momentul retragerii celor menţionaţi, nu s-a putut desemna decât tot un reprezentant PDL.

În aceste condiţii, îmi exprim ferm îngrijorarea faţă de legalitatea şi corectitudinea desfăşurării procesului de votare în sectorul 3, în ziua de 30 noiembrie 2008.

De altfel, discriminarea şi îngrădirea drepturilor electorale ale tuturor contracandidaţilor PDL au fost practici permanente pe tot parcursul campaniei electorale din sectorul 3. Cu excepţia candidaţilor PDL, partid reprezentat de primar, PSD şi celorlalţi candidaţi le-a fost refuzat accesul la afişaj, spaţii publicitare şi alte manifestări specifice campaniei electorale.

Aceste derapaje, nu întâmplătoare, provin din aplicarea discreţionară a prevederilor legale de către "caracatiţa portocalie” din jurul primarului sectorului 3, Liviu Negoiţă, vicepreşedinte al PDL.

Având în vedere atmosfera de intimidare creată, vă solicit prezenţa cât mai multor reprezentanţi ai media, suplimentarea numărului de observatori şi atenta monitorizare pe tot parcursul desfăşurării procesului de vot în sectorul 3, cu preponderenţă în Colegiul 14, în virtutea principiilor democratice pe care le reprezentaţi şi le apăraţi.
Vă mulţumesc,
Ovidiu MUŞETESCU

×
Subiecte în articol: politic sectorul