x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Palatul Victoria face legea

Palatul Victoria face legea

de Gabriela Antoniu    |    03 Ian 2019   •   09:50
Palatul Victoria face legea

În anul care tocmai s-a încheiat, Parlamentul a adoptat peste 300 de legi, jumătate dintre ele fiind legi de aprobare a unor ordonanţe simple şi de urgenţă ale Guvernului şi de ratificare a unor tratate, acorduri, protocoale, memorandumuri şi convenţii bilaterale sau internaţionale. Una dintre cele mai importante legi adoptate anul trecut este cea a pensiilor, contestată la Curtea Constituţională.

 

Deşi Constituţia prevede că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, statistica legilor adoptate de Parlament în 2018 arată că Executivul a tot avut parte în cursul anului trecut de situaţii extraordinare.

 

Astfel, din cele 315 legi promulgate în 2018, 129 sunt legi de aprobare a unor ordonanţe simple şi de urgenţă ale Guvernului, iar 25 de ratificări ale unor tratate, acorduri, protocoale, memorandumuri şi convenţii.

 

Printre ordonanţele de urgenţă emise de Guvern şi aprobate de Parlament se numără cele privind actele de stare civilă, cinematografia, industria de apărare, taxele pe drumurile naţionale, asistenţa socială a persoanelor vârstnice, posturile de inspecţie la frontieră pentru controlul mărfurilor de import şi export, prevenirea şi sancţionarea neregulilor la obţinerea fondurilor europene, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză, implementarea sistemului RO-ALERT, salarizarea bugetarilor, modificarea Codului Muncii, Fondul de Mediu, înfiinţarea unui program-pilot pentru acordarea de suport alimentar unui numar de 50 de elevi şi preşcolari, controlul tuberculozei, reorganizarea admnistraţiei publice centrale, regimul ariilor protejate, protecţia mediului, legile Justiţiei, introducerea taxei pe lăcomie.

Nu toate ordonanţele de urgenţă aprobate prin lege de Parlament au fost emise anul trecut, unele datând şi din 2010, cum este cazul OUG privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale. Şi aceasta chiar dacă în Constituţie se prevede că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă, în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide, de asemenea, în procedură de urgenţă. Guvernul a adoptat, în 2018, 105 ordonanţe de urgenţă şi 18 ordonanţe simple.

 

Atacul lui Iohannis

Preşedintele Iohannis a criticat modul în care legiferează coaliţia parlamentară. „PSD-ul legiferează foarte prost, foarte prost – şi asta nu este o afirmaţie pe care o fac, aşa, fiindcă nu-mi place PSD-ul. Am cerut câteva date zilele acestea pentru a vedea, totuşi, care este calitatea legilor care se votează în principiu de această majoritate controlată de PSD. Daţi-mi voie să vă spun că în 30 şi ceva de situaţii m-am adresat Curţii Constituţionale pentru că am considerat că legile promovate, votate de majoritatea pesedistă, sunt proaste. În peste 25 de cazuri, Curtea Constituţională mi-a dat dreptate şi a declarat actele respective, legile parţial neconstituţionale sau integral neconstituţionale. Daţi-vă seama, într-un singur an, peste 25 de legi neconstituţionale!”, a afirmat Iohannis.

 

O istorie care nu se mai termină

Liderul PSD Liviu Dragnea a explicat de ce Guvernul recurge la ordonanţe de urgenţă atunci când a anunţat promovarea modificărilor la Codurile Penale, declarate constituţionale, prin OUG. El a spus că ”unii colegi au prezentat argumente că se lungeşte foarte mult procesul legislativ şi de contestare la CCR a acestor acte normative”.  „Colegii noştri au motivat pentru că este o istorie care nu se mai termină. Şi am zis: pe articolele declarate constituţionale n-am vedea de ce să nu se dea OUG”, a declarat Dragnea. Şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că va începe o analiză a Codurilor pentru a vedea ce articole pot fi adoptate prin OUG, dar a refuzat să dea un termen-limită pentru emiterea ordonanţei şi care este motivul extraordinar pentru care e nevoie de OUG. 

 

Parlamentarii au adoptat şi legi iniţiate de ei cum ar fi cea privind combaterea ambroziei, Legea Centenarului sau de Instituire a Zilelor Limbii Elene, Ucrainene sau Macedonene

×