x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlament - 1 Decembrie, cu fluieraturi

Parlament - 1 Decembrie, cu fluieraturi

de Carmen Vintila    |    01 Dec 2006   •   00:00

In prezenta premierului si a sefului statului, senatorii si deputatii s-au mai dat o data in stamba ieri, la sedinta comuna solemna consacrata sarbatoririi Zilei Nationale. Cireasa pe tort a pus-o un deputat UDMR, care a vorbit despre autonomie teritoriala.

"SOLEMNITATE". C.V. Tudor si-a etalat ceasul primit cadou
In prezenta premierului si a sefului statului, senatorii si deputatii s-au mai dat o data in stamba ieri, la sedinta comuna solemna consacrata sarbatoririi Zilei Nationale. Cireasa pe tort a pus-o un deputat UDMR, care a vorbit despre autonomie teritoriala.

Parlamentarii s-au reunit ieri in sedinta solemna pentru a comemora Ziua Nationala. S-au strans cu greu, ca de fiecare data. Dupa ce au sosit si invitatii speciali, seful statului, Traian Basescu, si premierul Calin Popescu Tariceanu, presedintele de sedinta, Nicolae Vacaroiu, a deschis lucrarile. In lipsa presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, care a plecat la Oradea. Au fost insa prezenti o parte din ministrii Cabinetului Tariceanu, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti si reprezentanti ai institutiilor publice aflate sub control parlamentar. Spectatori in fata carora alesii nu au ratat prilejul de a da spectacol. Au ascultat in liniste discursurile premierului si presedintelui, dupa care si-au reluat vechile obiceiuri. Unii au vorbit la telefon, altii au manevrat laptopuri. Senatorul PD Paula Ivanescu a fost preocupata sa citeasca ziarul de la inceputul sedintei si pana la finalul ei. Mona Musca a avut ceva de scris. Deputatul independent Nati Meir s-a plimbat dintr-o banca intr-alta. Senatorul liberal Norica Nicolai s-a retras la o sueta in bancile din spate. Cativa au ales sa paraseasca sala. Printre ei si premierul Tariceanu, pe care il durea piciorul.

CEASUL LUI VADIM. Atmosfera s-a animat cand a venit randul liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, sa ia cuvantul. Inainte de toate, tribunul a asezat pe pupitru un ceas, din 1820, pe care a dorit sa-l arate colegilor sai, carora le-a spus ca l-a primit in dar de ziua lui, ca este din bronz aurit si ca i-a apartinut lui Mihail Kogalniceanu. Apoi, liderul PRM si-a citit discursul, pe care l-a scris la lumina lumanarii, pentru ca: "Electrica a stins lumina timp de zece ore in cartierul Cotroceni". "Ce sarbatorim noi azi? Aderarea Romaniei cu lampa de gaz, cu opaitul in mana?", a intrebat Vadim. El a propus ca, pe langa o zi nationala, Romania sa aiba si "o zi rationala". La final, Vadim le-a citit alesilor un pamflet dedicat nu celor din sala, ci acelora care "batjocoresc tara". Prilej pentru alesi sa se amuze.

AUTONOMIE. Cireasa pe tort a pus-o insa deputatul UDMR Becsek Garda, care a indraznit sa vorbeasca despre autonomie teritoriala si despre drepturile minoritatilor. "Din 2005, statutul minoritatilor este tergiversat in Parlament. Nu prea exista sustinere politica pentru autonomie culturala a minoritatilor din Romania!", a spus udemeristul. Atat i-a trebuit. Peremistii au luat foc. "Huo! Mincinosule! Dati-l jos de la tribuna!", s-a auzit din bancile alesilor PRM, care s-au ridicat in picioare si au inceput sa bata cu palmele in pupitre si sa fluiere. "Va rog sa incheiati discutia. Este Ziua Nationala", a intervenit si Vacaroiu. Udemeristul nu s-a dat insa batut. "Pot sa continuu?", a intrebat acesta. "Nu!", a venit raspunsul categoric al salii. In cele din urma, spiritele s-au calmat, si Vacaroiu a anuntat inchiderea sedintei. "Inchideti-l si pe Marko Bela", i-a strigat Vadim din sala, in timp ce alesii cu insemnele tricolore in piept paraseau sala. Astfel ca nu a mai fost vorum si pentru dezbaterea si adoptarea bugetului pe 2007.

×
Subiecte în articol: politic