x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlament - Moţiunea, la momentul adevărului

Parlament - Moţiunea, la momentul adevărului

de Carmen Vintila    |    Monica Iordache Apostol    |    Aniela Nine    |    Lavinia Dimancea    |    Dana Piciu    |    03 Oct 2007   •   00:00
Parlament - Moţiunea, la momentul adevărului
Sursa foto: BOGDAN IURASCU/

Moţiunea de cenzură a PSD va fi dezbătută şi votată astăzi in Parlament. Pentru a fi adoptată e nevoie de 232 de voturi "pentru". Dacă toţi parlamentarii PSD, PD şi PLD vor fi prezenţi şi vor vota "pentru", moţiunea trece, iar Guvernul Tăriceanu pică.

Premierul Tăriceanu şi miniştrii Cabinetului său vor afla astăzi dacă pleacă sau mai rămăn la Palatul Victoria.

Parlamentarii se vor reuni in şedinţă comună pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură a PSD, aceasta avănd nevoie de 232 de voturi pentru a fi adoptată.

Deşi s-a discutat despre o posibilă amănare, moţiunea de cenzură "1.000 de zile de haos - Sfărşitul guvernării de dreapta" se va dezbate astăzi aşa cum era programat de săptămăna trecută, incepănd cu ora 12:00. Decizia a fost luată ieri de membrii Birourilor Permanente ale celor două Camere, pesedistul Ioan Munteanu renunţănd să mai propună discutarea moţiunii in cursul zilei de măine. Votul va fi secret, cu bile, dar partidele şi-au anunţat deja opţiunea pro sau contra.

PENTRU ŞI NU. Parlamentarii PSD vor vota teoretic toţi pentru moţiunea de cenzură. Există insă mai mulţi reprezentanţi ai partidului (tabăra Iliescu - Năstase - Mitrea) care nu sunt de acord cu demersul promovat de conducere şi susţin că nu il vor vota. "Conducerea nu poate conta pe votul mai multor parlamentari PSD. Sunt numai la Cameră vreo 15-20", ne declara ieri un deputat PSD. Pe de altă parte, ieri nu era exclusă nici absenţa multora dintre critici la dezbaterea şi votul moţiunii, deşi Mircea Geoană a dat asigurări că au fost luate "toate măsurile" pentru asigurarea unui vot disciplinat in favoarea moţiunii din partea parlamentarilor social-democraţi. Liberal-democraţii şi pediştii zic şi ei că vor vota moţiunea de cenzură, ultimii anunţănd chiar un vot la vedere. La finalul şedinţei de ieri a Biroului Permanent Naţional al PD, liderul partidului, Emil Boc, a declarat că "PD va vota cu bilele la vedere, pentru a exista transparenţă totală in modul in care ne exercităm votul", şi a arătat că nu inţelege "răbufnirea" preşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, de a interzice dreptul constituţional de a renunţa la caracterul secret al votului. Cu toate acestea există parlamentari PD care spun că nu vor vota moţiunea PSD, in ciuda ameninţărilor lui Radu berceanu că vor fi excluşi din partid: deputatul Liviu Nistoran şi senatorul Radu Ţărle.

CONTRA. De partea cealaltă, a celor care vor vota impotrivă, se află, alături de PNL, PC şi minorităţile. Preşedintele executiv al conservatorilor, Codruţ Şereş, a declarat ieri că PC nu va vota moţiunea, pentru că o eventuală prăbuşire a Guvernului Tăriceanu ar provoca haos, instabilitate politică şi instituţională şi, pe de altă parte, nu există un proiect politic clar, care ar putea fi aplicat dacă moţiunea de cenzură ar trece. Şi PRM anunţase că va vota contra, insă ieri a schimbat macazul. Liderul partidului, CV Tudor, a anunţat că parlamentarii PRM nu vor acorda nici un fel de vot şi vor avea două opţiuni: fie vor refuza să işi exercite votul la moţiune, fie vor părăsi sala de şedinţă după terminarea dezbaterilor. Liberalii, in schimb, sunt liniştiţi. Merg pe măna lui Bogdan Olteanu şi sunt convinşi că moţiunea PSD va pica la vot. Surse parlamentare spun că, numai in Senat, PSD ar avea 20 de reprezentanţi care vor vota impotriva moţiunii, toţi apropiaţi de-ai lui Ion Iliescu. Liberalii sunt convinşi că, printre alţii, Adrian Păunescu, Răzvan Teodorescu, Nicolae Văcăroiu, Şerban Nicolae vor vota impotrivă.

POSTMOŢIUNE. Totuşi, in cazul in care moţiunea trece, partidele iau in calcul aproape la unison soluţia instalării unui guvern de uniune naţională. Emil Boc vede foarte probabilă o astfel de formulă, spunănd că aceasta ar trebui să aibă un mandat limitat şi axat pe teme precise, precum absorbţia fondurilor comunitare, rezolvarea problemei pensiilor sau introducerea votului uninominal. Liderul PSD, Mircea Geoană, este de acord cu o asemenea soluţie, dar susţine că este "de ultim resort" şi că se poate recurge la ea in condiţiile in care celelalte variante - guvern de stănga sau guvern de dreapta - eşuează. "Nu este nimic extraordinar in această propunere. Este o soluţie posibilă, dar este soluţia de ultim resort, la care o democraţie recurge in situaţii de impas", a spus Geoană. Şi PRM susţine un guvern de uniune naţională, Vadim (deşi sigur pe "căderea" moţiunii) declarănd ieri că, in cazul in care moţiunea ar trece, prima condiţie de a-şi da votul pentru un astfel de guvern este, firesc, să facă parte din el. Altfel, PRM nu il va vota. In schimb, PC nu agreează ideea unui astfel de guvern şi nici nu vrea să fie cooptat in formula acestuia. "Nu credem intr-un astfel de guvern, care ar fi tot politic, toate partidele au dovedit că nu sunt capabile să constituie un astfel de guvern nici in trecut. Noi am văzut şi am propus ca şi posibilă soluţie de ieşire din criză un guvern de tehnocraţi", a declarat Codruţ Şereş, precizănd că nu poate confirma informaţia potrivit căreia preşedintele şi prim-vicepreşedintele PC, Dan Voiculescu şi Dan Ioan Popescu, s-au intălnit ieri la Palatul Victoria cu premierul Tăriceanu. Despre ce se va intămpla după moţiunea de cenzură comentează şi agenţia Reuters, care a prezentat ieri posibile scenarii in funcţie de rezultatul votului. Astfel, in cazul in care moţiunea trece, sunt trei variante: guvern de coaliţie, cabinet de uniune naţională şi alegeri anticipate. Dacă moţiunea eşuează, comentează Reuters, va rămăne formula guvernului minoritar, cabinetul Tăriceanu urmănd probabil să fie in continuare dependent de PSD.

NEGOCIERI PNL  - PSD. Pe ultima sută de metri, delegaţii ale PSD şi PNL au negociat aseară pe tema moţiunii de cenzură, ne-au declarat surse parlamentare. Din partea PSD au participat Viorel Hrebenciuc, Cristian Diaconescu, Liviu Dragnea, Titus Corlăţean, Dan Nica, Ilie Sărbu şi Constantin Niţă, iar din partea PNL, Bogdan Olteanu, Crin Antonescu, Dan Radu Ruşanu şi Puiu Haşotti. Sursele citate au precizat că Viorel Hrebenciuc ar fi solicitat ca PNL să accepte, in baza unui protocol scris, intrarea PSD la guvernare, prin cedarea a şapte ministere, condiţie neacceptată insă de Bogdan Olteanu. Ca urmare, Hrebenciuc le-ar fi spus liberalilor că PD le-a promis că vor forma guvernarea alături de PSD şi că se vor reorienta către PD. Olteanu i-ar fi replicat că, dacă vor să facă guvernarea alături de PD, să-i prezinte protocolul scris dintre PD şi PSD, iar atunci PNL este dispus să il discute punct cu punct. Cum i s-a răspuns că PSD nu are nimic scris, liberalii ar fi răspuns: "Păi şi ce, liberalii sunt mai fraieri?", ceea ce i-a determinat pe pesedişti să plece. In schimb, premierul Tăriceanu a declarat aseară că il "bufneşte răsul" cănd aude de formarea unui guvern de uniune naţională şi a precizat că, dacă se va recurge la o astfel de formulă bazată pe toate partidele parlamentare, PNL nu va participa la o astfel de "mascaradă". Căt priveşte refacerea Alianţei D.A., Tăriceanu a spus că atăt timp căt PD va fi condus de preşedintele Traian Băsescu, şi nu de liderii săi, PNL nu doreşte refacerea Alianţei.

Votul pe partide

Pentru a fi adoptată, moţiunea de cenzură trebuie să fie votată de 232 de parlamentari, adică de majoritatea deputaţilor şi senatorilor. Dacă toţi reprezentanţii PSD (146), ai PD (77) şi ai PLD (26) ar vota pentru, aşa cum au anunţat liderii partidelor, moţiunea ar trece cu 249 de voturi. PNL are 78 de parlamentari, UDMR - 32, iar PC - 25, voturile acestora urmănd să fie contabilizate la impotrivă. PRM, care numără 44 de parlamentari, a anunţat că nu va participa la vot. Rămăn independenţii (49) şi minorităţile (18), voturile acestora din urmă fiind probabil impotriva moţiunii. In cazul in care moţiunea este adoptată, preşedintele Romăniei va nominaliza, potrivit Constituţiei, un nou premier, care işi va desemna noii miniştri. Dacă Parlamentul nu acordă votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare şi după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură, atunci preşedintele Romăniei, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul şi se ajunge la anticipate.

"Premier PD"

Preşedintele Băsescu a anunţat aseară că, dacă moţiunea va trece, va desemna un nou premier, "preferinţa" lui fiind un premier PD, care să incerce să alcătuiască un guvern PD-PNL-PLD, cu o susţinere de 50% plus unu in Parlament. Dacă acest guvern nu este acceptat, şeful statului va propune un guvern de uniune naţională, care să gestioneze ţara pănă la viitoarele alegeri. Dacă nici acest guvern nu trece de Parlament, soluţia propusă de Băsescu este cea a alegerilor anticipate. Şeful statului a precizat insă că nu crede că se va ajunge la anticipate.

lavinia.dimancea@jurnalul.ro

carmen.vintilă@jurnalul.ro

dana.piciu@jurnalul.ro

aniela.nine@jurnalul.ro

monica.iordache@jurnalul.ro

×