x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentarii au ignorat Ziua Imnului

Parlamentarii au ignorat Ziua Imnului

30 Iul 2004   •   00:00

Romanii au sarbatorit ieri Ziua Imnului National. Pentru unii dintre alesii neamului, ziua de ieri a trecut aproape neobservata. Aflati in vacanta parlamentara, ei au ignorat intru totul aceasta sarbatoare. Unii dintre ei nici macar nu au stiut ca este vorba de o zi speciala.

CARMEN VINTILA, ANIELA NINE

Romanii au sarbatorit ieri Ziua Imnului National. Potrivit Legii 99/1998, autoritatile publice si institutiile de stat au organizat ieri "programe si manifestari cu caracter evocator si stiintific, in spiritul traditiilor poporului roman, precum si ceremonii militare specifice organizate in cadrul unitatilor Ministerului Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne". De asemenea, legea mai spune ca de Ziua Imnului, in Bucuresti si in municipiile resedinta de judet trebuie organizate ceremoniale publice de intonare a imnului national si de inaltare a drapelului national la prefecturi, primarii si comenduirile de garnizoana. Presedintele Ion Iliescu a fost si el prezent ieri in Piata Tricolorului din Bucuresti si a participat la manifestarile organizate in cinstea acestei zile.

CONVORBIRI ESUATE. Unii parlamentari nu au avut insa habar de sarbatoarea de ieri. Intrebat de semnificatia zilei de ieri, deputatul PRM Dumitru Dragomir ne-a indemnat sa "sunam pe altcineva", dupa care convorbirea telefonica s-a intrerupt. Gheorghe Albu de la PD a stiut insa despre ce este vorba. Nu a participat la vreo manifestare. "Foarte tarziu s-a demarat actiunea, trebuia sa ma duc si eu la Valcea, daca nu ma insel, cu domnul Dorneanu, dar actiunea a fost decalata", ne-a spus el.

CORECT. Stefan Cazimir, deputat PSD, a raspuns repede si corect ca este Ziua Imnului National. El nu a participat la manifestari pentru ca se afla in concediu intr-o statiune de odihna. A stiut de asemenea ca versurile ii apartin lui Andrei Muresanu si muzica lui Anton Pann.

Si senatorul PSD Grigore Zanc a stiut ca pe 29 iulie este Ziua Imnului National. "Am fost deja dimineata la manifestarea din fata Teatrului National, unde s-a desfasurat festivitatea consacrata Zilei Imnului, cu programul aferent." Grigore Zanc nu a spus insa ca imnul este simbolul Unitatii Revolutiei romane de la 1848. El a afirmat ca imnul simbolizeaza "desteptarea nationala, respectiv la mobilizarea natiunii, spiritul apararii gliei etc.". A stiut insa cui apartin muzica si versurile imnului.

AMNEZIE. Senatorul PRM George Pruteanu nu a stiut ce sarbatoresc romanii astazi. "Azi e douazeci si… ce este azi, 29 august. Se apropie Sfanta Maria Mica, dar nu, azi imi scapa ce este, ce e azi?" Dupa ce l-am lamurit in privinta datei de ieri, Pruteanu a lasat armele jos: "Imi scapa. Nu stiu. Nu-mi dau seama acum. Sunt intr-un loc unde mi-e greu sa ma concentrez si nu, nu cred ca-mi amintesc ce este. Nu, efectiv nu-mi amintesc, nu-mi dau seama, o zi a ceva, o chestie, dar nu, nu-mi inchipui sa fie o zi populara, fiindca as fi auzit", s-a balbait Pruteanu.

PE APROAPE. Nici senatorii Iuliu Pacurariu, de la PD, si Aureliu Leca, de la PSD, nu s-au dovedit a fi la curent cu semnificatia zilei de ieri. Senatorul Pacurariu a fost "pe aproape": "Se sarbatoreste Ziua Drapelului, nu?".

Lamurit ca de fapt "drapelul" si "imnul", desi au o legatura, nu sunt una si acelasi lucru, Pacurariu a continuat seria incurcaturilor, de data aceasta in ceea ce priveste autorii versurilor si muzicii imnului. "Cine a scris muzica si versurile? Muresan si, asta, cum il cheama, Anton Pann, parca, nu? Anton Pann versurile si Muresan muzica". Explicatia "balbaielilor" sale a fost… vacanta parlamentara! "Suntem in vacanta si nu cred ca e importanta o asemenea actiune acum, in timpul verii" ne-a lamurit Pacurariu.

In schimb, senatorul PSD Aureliu Leca a recunoscut de la inceput ca nu stie, dar a incercat sa apoi sa "dreaga" lucrurile: "De fapt, cred ca am stiut si nu mi-am reamintit".

Intrebat apoi cine a scris versurile si muzica Imnului national, senatorul Aureliu Leca a facut o pauza, dupa care a preferat sa termine dialogul, motivand ca este intr-o sedinta de consiliu si nu poate face doua lucruri deodata.

SARBATOARE IN COSTUME DE EPOCA

Valcenii au sarbatorit ieri Ziua Imnului National. "Desteapta-te, romane!" s-a cantat pentru prima oara in parcul Zavoi din Ramnicu-Valcea, la 29 iulie 1848. Pentru a marca asa cum se cuvine acest moment, zeci de valceni s-au imbracat in costume de epoca, asa cum purtau burghezii de la 1848. Palarii impodobite cu pene, rochii cu volanase, costume cadrilate si monocluri - asa s-au plimbat oamenii pe Calea lui Traian, principala strada din oras. Daca ne gandim ca insusi marele Caragiale s-a inspirat din pitorescul orasului pentru a-si plasa aici actiunea piesei "O scrisoare pierduta", este de inteles de ce Ramnicul s-a transformat pentru cateva ore intr-un targusor de provincie de la jumatatea secolului XIX.

La festivitati au participat oficialitatile judetului si municipiului, precum si presedintele Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu.

Manifestarile prilejuite de aceasta zi au costat Municipalitatea 1,4 miliarde lei, bani proveniti in cea mai mare parte din sponsorizari. Din acesti bani s-au platit focuri de artificii si concerte ale unor nume cunoscute de pe piata muzicala romaneasca - Voltaj, Holograf, Vama Veche, Zdob si Zdub sau Blondy, asta vor vedea valcenii in aceste zile. (Octavian Herta)

PE PICIOR GRESIT

"Azi e douazeci si… Ce este azi? 29 august. Se apropie Sfanta Maria Mica, dar nu, azi imi scapa. Nu stiu. Nu-mi dau seama acum. Sunt intr-un loc unde mi-e greu sa ma concentrez si nu, nu cred ca-mi amintesc ce este. Nu, efectiv nu-mi amintesc, nu-mi dau seama. O zi a ceva? O chestie, dar nu, nu-mi inchipui sa fie o zi populara fiindca as fi auzit" - George Pruteanu senator PRM

"POVESTEA" IMNULUI

Imnul National al Romaniei - "Desteapta-te, romane!" - isi are originile in cantecul patriotic "Un rasunet", creat in valtoarea Revolutiei de la 1848, pe versurile poetului ardelean Andrei Muresanu (1816-1863) si pe o veche melodie psaltica a carturarului Anton Pann (1796-1854). "Desteapta-te, romane!" a fost intonat pentru prima data in Tara Romaneasca, pe 29 iulie, la Ramnicu-Valcea, cu prilejul ceremoniei de sfintire a steagului revolutiei.
×
Subiecte în articol: politic national imnului nu-mi ziua imnului