x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Paul Stănescu spune că Guvernul Orban trebuie învestit

Paul Stănescu spune că Guvernul Orban trebuie învestit

28 Oct 2019   •   12:47
Paul Stănescu spune că Guvernul Orban trebuie învestit

Senatorul social-democrat Paul Stănescu a declarat, luni, că Guvernul Orban trebuie învestit, dar el va vota potrivit deciziei care va fi luată în PSD.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, când ar trebui să se dea votul de învestitură Guvernului Orban, Stănescu a spus că aceste date ar trebui stabilite într-un for de conducere al PSD.

"Cred că împreună, în Comitetul Executiv Naţional, într-un for de conducere, trebuie să luăm o decizie. Ceea ce e foarte important, şi pentru mine ca om politic e foarte important, şi ca cetăţean al acestei ţări, că acest Guvern trebuie învestit. Nu pot să vă spun un calendar. E vorba de ţara noastră, de România, şi România trebuie să aibă un Guvern stabil", a explicat el.

Stănescu a adăugat că nu va vota împotriva deciziei partidului pentru ca Guvernul Orban să fie învestit.

"Sunt membru de partid. Decizia va fi într-un for al partidului. Ce va face partidul, voi face şi eu. Fără nicio discuţie. (...) A picat un Guvern printr-o moţiune de cenzură, aşa stau lucrurile, şi trebuie învestit un nou Guvern", a afirmat senatorul PSD.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Paul Stanescu