x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PC ia in calcul suspendarea lui Traian Basescu

PC ia in calcul suspendarea lui Traian Basescu

de Gabriela Antoniu    |    06 Dec 2006   •   00:00
PC ia in calcul suspendarea lui Traian Basescu

O delegatie a Partidului Conservator, condusa de presedintele Dan Voiculescu, a avut ieri o intalnire oficiala cu Graham Watson, liderul Grupului ALDE din Parlamentul European.

In cadrul intrevederii, Dan Voiculescu si Graham Watson au fost preocupati de echilibrul fragil din Parlamentul Romaniei. Liderul conservator a exprimat disponibilitatea partidului privind stabilitatea politica si asigurarea calendarului pentru integrare. Dan Voiculescu a mentionat ca PC va vota proiectele de lege necesare integrarii europene. Un punct important al discutiilor dintre cei doi demnitari se refera la preocuparea conservatorilor in ceea ce priveste interventiile neconstitutionale ale presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in viata interna a partidelor politice. Liderul PC a evocat posibilitatea ca, din aceasta cauza, impreuna cu Opozitia sa demareze procedurile de suspendare a sefului statului. El a reafirmat nevoia unei analize a oportunitatii formarii unei aliante social-liberale, in conditiile in care framantarile de pe scena politica din ultima perioada par a conduce spre scindarea PNL si formarea unui pol politic intre viitoarea formatiune a lui Theodor Stolojan si PD.

MOTIVE. Totodata, delegatia PC a prezentat liderului european motivele care au condus la decizia iesirii partidului de la guvernare: "Este vorba, pe de o parte, de consecventa in privinta angajamentelor noastre. In 2004, cand am acceptat intrarea la guvernare, am convenit ca vom fi in Executiv pentru a asigura stabilitatea politica si integrarea europeana a Romaniei. Ne-am tinut de cuvant. Integrarea este acum un fapt. Pe de alta parte, am discutat cu domnul Graham Watson despre lipsa sprijinului din partea Coalitiei pentru proiectele Partidului Conservator", a subliniat presedintele Dan Voiculescu, referindu-se in special la proiectele privind reducerea TVA la alimentele de baza, neimpozitarea profitului reinvestit si confiscarea averilor dobandite ilicit.

×
Subiecte în articol: politic