x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PD cere activarea celulei de criză

PD cere activarea celulei de criză

17 Iul 2007   •   00:00

Liderul democrat Emil Boc a declarat ieri că PD cere Guvernului activarea celulei de criză pentru combaterea efectelor secetei.

Liderul democrat Emil Boc a declarat ieri că PD cere Guvernului activarea celulei de criză pentru combaterea efectelor secetei. "Administraţiile locale nu sunt sprijinite şi nici coordonate, pentru a lua măsurile ce se impun in asemenea situaţii şi mai ales in condiţiile in care prognozele arată o agravare a secetei, prin canicula care se extinde", a precizat Emil Boc. El a completat că democraţii solicită Guvernului să modifice printr-o ordonanţă de urgenţă Legea 381/2002, astfel incăt despăgubirile pentru secetă să fie acordate tuturor celor afectaţi de această calamitate. "Irigaţiile sunt la pămănt şi nimeni nu se atinge de Hidroelectrica, de contractele băieţilor deştepţi", a acuzat el. La răndul său, deputatul PD Valeriu Tabără a susţinut că "nu ar fi rău" ca democraţii să ceară o şedinţă comună extraordinară a Parlamentului, in care să se dezbată problema secetei. El a susţinut că una dintre "cele mai mai şi mai grave erori" săvărşite de premierul Tăriceanu constă in faptul că Guvernul nu a dezbătut problema secetei şi a măsurilor care se impun.

VIDEOCONFERINŢĂ. Premierul a organizat insă ieri o videoconferinţă cu prefecţii şi primarii cărora le-a cerut să se implice mai eficient in aplicarea măsurilor de combatere a efectelor caniculei şi să menţină starea de alertă, arătănd că prognoza meteo indică temperaturi foarte ridicate cu indicii că situaţia se va prelungi. El a cerut ca membrii comitetului pentru situaţii de urgenţă să se intălnească de căte ori este nevoie, poate chiar zilnic, şi a precizat că Ministerul Internelor a organizat deja 374 de puncte de distribuţie a apei potabile şi 349 de puncte de prim-ajutor in diferite localităţi.

×
Subiecte în articol: politic