x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PD provoaca iar PNL - Stolojan, dorit in Guvern

PD provoaca iar PNL - Stolojan, dorit in Guvern

de Oana Stancu Zamfir    |    06 Ian 2007   •   00:00
PD provoaca iar PNL - Stolojan, dorit in Guvern
PD si PLD continua sa provoace PNL
PD si PLD au lansat ieri inca doua provocari la adresa premierului Tariceanu vorbind despre restructurarea guvernului, cooptarea partidului lui Stolojan in guvern si schimbarea prim-ministrului. Declaratiile sunt dublate insa de voci neoficiale din PD care deconspira un alt plan: Tari-ceanu va ramane la sefia Executivului, din care nu va mai face parte insa PD.

Pauza pe care PD (+ PLD) si PNL au luat-o in razboiul care le macina, cat sa treaca sarbatorile, a luat sfarsit ieri. Ostilitatile au fost redeclansate de PD si PLD, mai intai printr-o declaratie a vicepresedintelui democrat, Sorin Frunzaverde, legata de necesitatea restructurarii guvernului, intentie a PD care a esuat si in 2005 si in 2006, chiar daca cele doua partide promisesera o formula de guvernare cu 14-16 ministere. Liberalii s-au temut permanent ca democratii vizeaza de fapt schimbarea lui Tariceanu si alegeri anticipate.

ANTICIPATELE AU CAZUT. Insa tot Frunzaverde declara ieri si ca alegeri anticipate nu mai pot fi facute in acest an ("nu mai exista premise" pentru ele), cel putin pana cand nu vom vedea rezultatele "testului alegerilor pentru Parlamentul European". Tot dupa acest test se va putea vorbi si despre "eventualele colaborari sau aliante cu alte partide de centru dreapta", a spus Frunzaverde.

SCHIMBUL PNL-PLD. Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, isi completeaza colegul, afirmand, pentru Mediafax, ca, daca se va initia o restructurare guvernamentala, "ar fi corect" ca un ministru sa provina din PLD. "In mod normal asa ar fi corect, dar sansele sunt mici, datorita atitudinii PNL, care este subiectiv, evident. Poate ca si noi am fi facut la fel in locul lor, daca era sa se fi rupt o aripa din PD. Dar noi incercam sa pastram un echilibru intre ei", a spus Videanu. Despre intrarea PLD in guvern se discutase insa si dupa retragerea PC de la guvernare, cand democratii lansau pe canale neoficiale ca Ministerul Economiei ar trebui sa revina PLD.

Cateva ceasuri mai tarziu, Videanu incerca sa-si nuanteze pozitia aratand ca ar fi vorbit despre "mentinerea PLD in majoritatea parlamentara de care e nevoie pentru indeplinirea programului de guvernare" si "nicidecum despre cooptarea PLD in guvern".

REPLICA PNL. "PLD poate intra la guvernare doar daca sunt absorbiti de nasii lor de la PD, ceea ce le si doresc", a replicat vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti. "Ca PD incurajeaza niste oameni lipsiti de caracter nu e de mirare, pentru ca se stie: cine se aseamana se aduna", a completat el, acid.

SOCOTEALA. Tragand linie, socoteala iese cam asa: alegerile anticipate nu mai sunt posibile (zice Frunzaverde + refuzul ferm al PNL). PLD nu va fi acceptat nicidecum in Guvern (raspuns ferm al lui Hasotti). Liberalii condamna apropierea PD de PLD si ii considera pe toti oameni lipsiti de caracter. In paralel, relatia PD-PLD avanseaza de la declaratiile de luna trecuta cum ca membrii PLD sunt membri ai Aliantei, intrucat au fost alesi in Parlament o data cu Alianta, in 2004, si au tot atat drept de a se afla la guvernare cat au PNL si PD, si de la intalnirile chipurile de tatonare pe care l-au avut la mijlocul lunii decembrie, la o intalnire mult mai concreta avuta intre Craciun si Revelion. Atunci, cele doua parti au discutat chiar de un protocol intre PD si PLD asemenea celuia care a parafat crearea Aliantei in 2004. Cu alte cuvinte, inlocuirea PNL cu PLD. Un asemenea demers ar putea determina si PNL sa pofteasca PD afara din guvern. Elementul este luat in calcul de unii dintre liderii PD, care vorbesc despre o strategie mai profunda decat declaratiile publice de ieri. Ei spun ca o decizie a lui Tariceanu de rupere a Aliantei ar fi "nemaipomenita" pentru PD. Tariceanu ar urma, spun calculele lor, sa se prezinte in fata Parlamentului cu un guvern exclusiv PNL, sustinut din Parlament de PC, PSD si PRM, terminandu-si astfel mandatulul pana in 2008. Timp in care PLD (care isi va testa fortele singur in alegerile pentru Parlamentulul European, mizand ca va rupe electoratul PNL in doua) si PD vor forma o noua Alianta cu care spera sa castige alegerile viitoare. Element-cheie: tot presedintele Basescu pus cu biciul pe Tariceanu si ai lui.

Scenariul a fost confirmat aseara de "peledistul" Gheorghe Flutur, care declara la Iasi ca, in curand, pe scena politica se va manifesta "o tripleta a complicitatii" formata din PNL-PC-PSD, "alimentata de o sursa oligarhica", in timp ce dreapta ar trebui sa se sudeze in jurul PD-PLD, care sa salveze si adevaratul liberalism.

GURA PACATOSULUI...
Intre cele doua declaratii ale lui Videanu, si presedintele PLD, Theodor Stolojan (foto), facuse una. "Nu suntem interesati in a participa la un Guvern condus de domnul Tariceanu si de grupul restrans din jurul sau. Daca, in urma restructurarii, conform noului algoritm, Guvernul va fi condus de o persoana din PD, atunci vom lua in considerare posibilitatea de a colabora", a spus Stolojan. El a aratat ca actualul guvern nu mai are majoritate si este nevoit sa recurga la compromisuri majore pentru a-si impune legile in Parlament, ca atare se impun alegeri anticipate.

×
Subiecte în articol: politic pnl guvern