x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PDL dă bir cu fugiţii la subiectul CSM

PDL dă bir cu fugiţii la subiectul CSM

de Aniela Nine    |    28 Feb 2011   •   21:19

Pe modelul deja patentat în urmă cu aproape două săptămâni, PDL şi celelalte grupuri ale coaliţiei guvernamentale au dat bir cu fugiţii din sala de plen a Senatului atunci când, conform ordinii de zi a şedinţei, trebuia să se voteze desemnarea unui membru al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii. Este vorba despre Corina Dumitrescu, rectorul Universităţii Dimitrie Cantemir şi soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu.

 

Iniţial, profitând de avantajul ”votului de aur” pe care l-au obţinut recent în Biroul Permanent, senatorii puterii au scos de pe ordinea de zi a plenului de luni al Senatului mai vechea restanţă a desemnării reprezentantului societăţii civile în CSM, invocând faptul că, prin OUG, Guvernul scăzuse săptămâna trecută cvorumul de şedinţă în Consiliu la 14. Din acel moment, a susţinut liderul de grup al pedeliştilor, Cristian Rădulescu, întrunirea CSM nu a mai fost periclitată astfel încât desemnarea reprezentantului societăţii civile poate fi amânată până când ONG-urile vor mai desemna încă un reprezentant, pentru ca validarea din Senat să fie făcută la pachet.

 

Numai că opoziţia nu a fost de acord cu această nouă amânare şi, profitând la începutul şedinţei de plen de luni de superioritatea numerică temporară, a reintrodus pe ordinea de zi punctul privind validarea Corinei Dumitrescu.

Puşi în faţa faptului împlinit, pentru a nu risca ca şi validarea să fie adoptată de Senat, pedeliştii şi colegii de guvernare au eliberat rapid sala de plen în direcţia bufetului din hol, în timp ce liderul lor cerea în plen verificarea cvorumului de şedinţă. În faţa evidenţei scriptice, Mircea Geoană a fost nevoit să suspende şedinţa de plen, punctul privind CSM fiind amânat forţat. ”Domnilor colegi, vreau să vă atrag atenţia că în sală mai sunt doar doi senatori ai puterii acum, unul de la PDl şi celălalt de la indepedenţi. Le doresc ca şi la viitoarele alegeri tot atâţia să mai intre în Parlament”, i-a ironizat pe cei de la putere senatorul PSD Olguţa Vasilescu, spre amuzamentul colegilor.

×