x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PDL interzice dreptul profesorilor la greva

PDL interzice dreptul profesorilor la greva

de Aniela Nine    |    16 Mar 2011   •   12:15

Printr-un amendament marca PDL făcut la legea privind conflictele de muncă, senatorii au decis că profesorii nu vor mai avea dreptul să facă grevă în perioada examenelor de evaluare naţională sau a bacalaureatului, aceste examene trebuind să se desfăşoare fără perturbări. Decizia a fost luată de plenul Senatului miercuri în calitate de prim cameră sesizată prin adoptarea unei iniţiative legislative a unui gup de parlamentari PDL.

Iniţial, propunerea legislativă stipula că greva poate fi declanşată de către personalul didactic doar cu condiţia asigurării a minimum unei treimi din activitate, astfel încât procesul de predare să nu fie afectat, prevedere similară celei existente în domeniile cu activitate continuă, gen sistemul sanitar sau cel al transporturilor. Discuţiile din comisia de muncă s-au concretizat însă într-un raport de respingere a acestei iniţiative, context în care preşedintele comisiei de învăţământ, senatorul Mihail Hărdău, a venit cu un amendament care prevede ca personalul didactic poate declanşa grevă numai cu condiţia de a asigura desfăşurarea continuă a examenelor de evaluare naţională din ultima clasă de gimnaziu, respectiv a examenului de bacalaureat. Acest amendament a fost discutat miercuri în plen de către senatori şi adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a contestat corectitudinea acestei prevederi, susţinând că în fapt blochează dreptul dascălilor de a manifesta şi a protesta, mai ales în contextul salarizării precare a profesorilor şi a problemelor din sistem. "Trebuie să-i obligăm pe cei care administrează sistemul să nu se ajungă aici, trebuie să avem mai multă grijă când votăm bugetul în Parlament. Altfel vom ajunge să criticăm tot mai mult sistemul de învăţământ când alocăm tot mai puţini bani pentru el”, a comentat Andronescu. "În loc să-i apărăm pe profesori, le mai luăm şi ultimul drept de a manifesta ? Nu-i corect”, a completat senatorul PSD Mang.

Pro prevederea aflată în discuţie s-a exprimat un alt profesor, pedelistul Dumitru Oprea, care a susţinut că aplicarea acesteia ar însemna că, în fapt, doar profesorii care s-ar afla în comisiile de examniare nu ar putea să participe la o eventuală grevă în timpul respectivelor examene, iar, ca proporţie, aceştia ar reprezenta sub 30% din totalul dascălilor. "Nu putem să avem grijă doar de drepturile sindicale fără să luăm în considerare şi ce se întâmplă cu cei care sunt în examenele finale”, a argumentat Oprea.

În final, prin votul majoritar al reprezentanţilor puterii, propunerea legislativă a fost adoptată.

×