x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pedeliştii aşteaptă lumina de la Zeus / Emil Boc, presat să se vrea premier

Pedeliştii aşteaptă lumina de la Zeus / Emil Boc, presat să se vrea premier

de Oana Stancu Zamfir    |    03 Sep 2008   •   00:00
Pedeliştii aşteaptă lumina de la Zeus / Emil Boc, presat să se vrea premier

Vechii pedişti fac presiuni asupra preşedintelui Emil Boc (foto) să îşi asume nu doar coordonarea campaniei electorale, ci şi rolul premierului propus de PD-L.



Vechii pedişti fac presiuni asupra preşedintelui Emil Boc (foto) să îşi asume nu doar coordonarea campaniei electorale, ci şi rolul premierului propus de PD-L.

"Fiecare partid are nevoie de un conducător în campania electorală, cineva care să se identifice nu doar cu viitorul premier, ci cu partidul. Asta cu premier e valabilă sau nu după 1 Decembrie. Pînă la urmă, premier eşti sau nu prea. Depinde de alegeri, iar mingea e la preşedinte. Unul care să ducă drapelul însă în campanie e absolut necesar. Or, pe Stolojan premier îl mai văd, dar să ducă drapelul, nu", explica ieri un lider al partidului, după reuniunea grupurilor parlamentare ale PD-L.

Emil Boc are două contraargumente: numărul mare de voturi cu care a fost reales primar al Clujului şi promisiunea că primarii
PD-L nu-şi vor părăsi funcţia, pe de o parte, iar pe de alta, preferinţa lui Traian Băsescu pentru Theodor Stolojan. Preferinţă mai degrabă suspectată decît exprimată, susţin partizanii ideii ca Boc să-l lase fără job pe Stolojan, întrucît din Dealul Cotroceniului nu s-ar fi dat nici un semn în ultima vreme.

ACUZAŢII. Mai mult decît atît, Boc este acuzat că ar bloca o întîlnire cu preşedintele pe care ar fi solicitat-o colegii săi. "Săptămîna trecută rămăsese că săptămîna asta ne vom vedea să ne lămurim şi noi cum stăm. Însă Boc susţine că preşedintele l-a tot refuzat, ba pe motiv de Georgia, ba că pleacă la Bruxelles. Şi nici la şcoala de vară nu a venit, ca în alţi ani", ne-a declarat unul dintre vicepreşedinţii PD-L. Alţii susţin că refuzul prezidenţial este semnul răcelii care se menţine în relaţia dintre Traian Băsescu şi Vasile Blaga şi Adriean Videanu.

Pe de altă parte, lui Stolojan i se reproşează şi refuzul de a ieşi la bătaie unu la unu cu premierul Tăriceanu. Liderii PD-L au încercat să-l convingă să candideze în colegiul premierului, numai că Stolojan s-a apărat invocînd mandatul de europarlamentar. În plus, experienţa din 2004 lasă urme: "Dacă la mijlocul campaniei cedează şi vrea să se retragă?".

×
Subiecte în articol: politic