x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pedeliştii au pustiit Parlamentul

Pedeliştii au pustiit Parlamentul

de Monica Iordache Apostol    |    11 Mai 2011   •   14:46
Pedeliştii au pustiit Parlamentul
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Activitatea Camerei Deputaţilor a fost blocata total azi din cauza chiulului reprezentanţilor PDL. La ora 10.30 în sala de plen, cu o jumătate de oră întârziere faţă de programul oficial, Roberta Anastase a deschis şedinţa şI a suspendat-o în câteva minute. Deputatul PDL Petru Călian a cerut o nesimţită "pauză de consultări de o oră şI jumătate” sub pretextul unei discuţii cu ceilalaţI lideri de grup "pe marginea ordinii de zi”. Ce-o drept ordinea de zi conţinea vreo 50 de proiecte legislative pe care PDL nu avea cum să le adopte sau să le respingă pentru simplul motiv că în sală nu erau decât doi-trei pedelişti. Anastase a decis să acorde pauză de consultări de o oră, în condiţiile în care programul de lucru în plen era fixat până la ora 12.30. În aşa-zisa pauză de consultări nu s-a consultat nimeni, pentru PDL vroia doar să tragă de timp şI să evite votul final pentru o serie de legi importante. Pesedistul Mircea Duşa a declarat că sunt 50 de legi organice care aşteaptă să fie votate, legi cu care opoziţia nu este de acord, iar puterea nu mai are cvorum să le adopte.  "Azi, opoziţia a fost în sală, iar de la PDL erau doar câţiva deputaţI, restul fiind ocupaţI cu Convenţia Naţională. Au găsit un motiv de grădiniţă să suspende şedinţa”, a declarat Duşa, explicând că deşI în program nu figura sesiunea de voturi finale, Opoziţia ar fi vrut să fie introduse pe ordinea de zi prin votul plenului. 

După o oră şI jumătate puţinii deputaţI au revenit în sală, pentru ca Roberta Anastase să mai acorde o pauză de consultări, de data asta la cererea uneperistului Eugen Nicolicea. Pesedista Aura Vasile   a declarat că în Cameră nu s-a mai putut vota nici o lege organică de trei luni, iar o sută de legi au trecut prin adoptare tacită pentru că deputaţii nu le-au luat în dezbatere. "Nu cred că noi avem ceva de-a face cu Congresul PDL. Ne obligaţI să facem toţI parte din partidul dvs”, le-a reproşat Aura Vasile pedeliştilor care în ultimele luni au stat numai în negocieri şi aranjamente de Congres. De la cea mai înaltă tribună, Anastase zâmbea angelic şi se făcea că nu înţelege iar, în final, a închis şedinţa dându-le tuturor o binemeritată zi liberă.

×