x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pensii boieresti pentru alesi

Pensii boieresti pentru alesi

11 Sep 2004   •   00:00

POLITIC

Proiectul statutului parlamentarilor taie privilegiile pe care alesii si le-ar fi dorit, dar prevede pensii similare cu cele ale magistratilor pentru senatori si deputati. Proiectul de lege privind statutul deputatilor si senatorilor a fost finalizat. Cele doua variante de text au fost unite si modificate de o subcomisie speciala formata din parlamentari juristi si trimisa liderilor de grupuri parlamentare, pentru a le obtine sustinerea.
CAMELIA IONESCU

Statutul parlamentarului mai are un pas pana la a fi dezbatut de Parlament: obtinerea de catre PSD a acordului celorlalte partide. Desi PSD are suficiente voturi pentru a trece fara probleme legea, are nevoie de un consens la nivel politic, asa incat statutul sa nu se intoarca impotriva sa in campania electorala. De altfel, multe dintre prevederile care au iscat mare scandal au fost eliminate de subcomisia care tot perie proiectul incepand din luna mai. Daca se obtine acordul opozitiei, proiectul statutului va intra in procedura legislativa si, odata adoptat, va modifica regulamentele de organizare ale Camerei Deputatilor si Senatului.

IMUNITATEA PARLAMENTARA. Din textul final al subcomisiei a disparut propunerea senatorului PSD Ion Predescu de amanare a judecatii unui parlamentar pana la terminarea mandatului. Astfel, Predescu prevedea ca "la cererea parlamentarului interesat, Camera din care acesta face parte poate dispune suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti de condamnare penala la inchisoare, daca executarea pedepsei nu a inceput, ori poate dispune suspendarea unei anchete penale, inceputa si neterminata. Suspendarea poate fi dispusa pana la terminarea mandatului de parlamentar al persoanei in cauza".

Proiectul in varianta finala lasa imunitatea asa cum era si pana acum, aratand ca "deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea camerei din care fac parte si dupa ascultarea lor". De asemenea, urmarirea si trimiterea in judecata penala se poate face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, caruia ii revine si competenta de judecata.

ABSENTE. Nici unui parlamentar nu ii e permis sa absenteze nemotivat de la sedintele Camerei din care face parte sau ale comisiilor parlamentare in care este membru. Un lucru nou este obligarea alesilor sa-si motiveze absentele. Proiectul accepta motivare daca parlamentarul este membru al Guvernului, daca a primit de la Camera din care face parte o insarcinare care il retine in afara lucrarilor Parlamentului sau daca e in concediu medical. Numele absentilor nemotivati de sedintele de plen si de la comisii vor fi publicate pe paginile de internet ale fiecarei camere, daca statutul va ajunge lege. Apar si sanctiuni in proiect: parlamentarul care lipseste nemotivat de la cinci sedinte ale Camerei sau de la trei sedinte ale comisiei permanente din care face parte, in aceeasi sesiune, este obligat sa isi justifice in scris absentele. Cel care nu se conformeaza pierde drepturile banesti aferente. Senatorii si deputatii vor putea beneficia in continuare de maximum opt zile de concediu platit.

DIURNA. Parlamentarii prezenti la lucrarile legislativului, care nu au domiciliul in municipiul Bucuresti, primesc o diurna de deplasare de 2% din indemnizatia lunara prevazuta pentru deputat sau senator.

Cei care efectueaza o deplasare in tara in interes de serviciu beneficiaza de o diurna de 1% din indemnizatie, daca efectueaza deplasarea intr-o localitate alta decat cea in care domiciliaza. Aceeasi suma o primesc si alesii care nu domiciliaza in circumscriptiile electorale in care au fost alesi, pe timpul deplasarii in aceste circumscriptii, in interes parlamentar. Alesii plecati in deplasare beneficiaza de decontarea integrala a cheltuielilor de cazare sau, pe noapte, de 70% din tariful minim practicat de unitatile hoteliere.

Subcomisia a decis ca de decontarea cazarii in limitele de mai sus sa beneficieze parlamentarii si pe perioada vacantei, daca se afla intr-o misiune dispusa de Parlament. Membrii subcomisiei au renuntat la prevederea prin care se stabilea acordarea celui de-al treisprezecelea salariu.

DREPTURI. Pe perioada mandatului parlamentarii au transport intern gratuit pe liniile aeriene, fluviale si pe calea ferata, cu orice categorie de trenuri de calatori clasa I. Plus un autoturism pentru deplasari in circumscriptia electorala necesar pentru activitatile legate de exercitarea mandatului.

Alesii care folosesc autoturismul proprietate personala ca sa vina de acasa la Bucuresti primesc contravaloarea a 7,5 litri de combustibil la suta de kilometri parcursi. Aceeasi cota de benzina o primesc si alesii care merg cu masina personala la gara sau aeroport ca sa vina la Bucuresti.

Cheltuielile cu posta si telecomunicatiile interne efectuate in exercitarea mandatului se deconteaza pana la limita valorica stabilita de Biroul Permanent. Parlamentarii au dreptul la pasaport diplomatic, inclusiv sotul sau sotia si copiii minori din intretinerea lor. De asemenea, alesii primesc un ajutor de deces. "In situatia in care un parlamenatr decedeaza in timpul mandatului, se aloca familiei acestuia o indemnizatie de deces, egala cu indemnizatia de parlamentar", se arata in proiect.

DEZACORD. Subcomisia nu s-a pus de acord cu acordarea unui "ajutor de somaj" pentru parlamentarii care, fara mandat, raman fara loc de munca. Desi in varianta propusa de deputati, se incerca acordarea unei indemnizatii tranzitorii pentru fostii alesi care nu se afla in conditiile de plata a unei pensii si nu au alt loc de munca. Ineditul ajutor de somaj se voia a fi chiar egal cu indemnizatia de parlamentar si ar fi trebuit livrat "inaltului somer" pana cand isi gasea serviciu.

REACTII PRO SI CONTRA

Membru in subcomisie, senatorul PSD Doru Ioan Taracila ne-a asigurat ca prin proiect se vizeaza egalarea drepturilor celor care activeaza in cele trei puteri in stat: Executiv, Legislativ si puterea judecatoreasca. Astfel, si membrii Parlamentului vor beneficia de aceleasi drepturi ca magistratii, de exemplu. Dar Taracila avertizeaza ca "proiectul nu va trece daca liderii de grupuri nu il agreeaza". Si mai mult, vicepresedintele PSD sustine ca "nu se intentioneaza prin proiectul de statut al parlamentarului introducerea nici unui privilegiu pentru senatori si deputati. Este exclusa din start orice discutie pe marginea introducerii unei asa-zise indemnizatii de somaj pentru parlamentarii ce si-au terminat mandatul".

La randul sau, senatorul PSD Antonie Iorgovan a argumentat ca, in tarile europene, exista practica unui ajutor financiar acordat fostilor parlamentari aflati la anaghie. Dar Iorgovan, care este si presedintele subcomisiei care a finalizat proiectul, sustine ca acest aspect va fi discutat de comisiile juridice, in eventualitatea in care Opozitia va fi de acord cu promovarea proiectului. Deputatul PD Ioan Onisei insa taie elanul Puterii, el negand din start orice fel de acord al parlamentarilor Aliantei D.A. cu PSD pe tema statutului parlamentarilor.

DREPTURILE MAGISTRATILOR

"Deputatii si senatorii care au cumulat pensia cu indemnizatia dupa indeplinirea unui mandat de parlamentar au dreptul la recalcularea pensiei in cuantumul prevazut de art. 81 alin. 1 si 2 din Legea 303/ 2004 privind Statutul magistratilor, raportat la indemnizatia de parlamentar." Toti alesii vor beneficia de aceeasi pensie la batranete, indiferent de numarul de mandate pe care il au la activ. Potrivit statutului magistratilor, acestia beneficiaza la implinirea varstei prevazute de lege de pensie de serviciu, in cuantum de 80% din venitul brut realizat in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii, daca au o vechime de cel putin 25 de ani. Pentru fiecare an care depaseste aceasta vechime se adauga la cuantumul pensiei cate 1% din venit, fara a se putea depasi venitul brut avut la data pensionarii.
×
Subiecte în articol: politic psd proiectul parlamentar mandatului