x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Peste 300 miliarde de lei pentru locale

Peste 300 miliarde de lei pentru locale

17 Apr 2004   •   00:00

Alegerile locale din 6 iunie se vor desfasura dupa o noua lege si vor avea alocat un buget pe masura: peste 300 miliarde de lei.


Noi reguli pentru alegerile locale

Alegerile locale din acest an stabilite de Guvern la 6 iunie se vor desfasura in baza unei noi legi. Este vorba despre Legea 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale.

Carmen Vintila, Siviu Sergiu

Noua legea a alegerilor locale a fost initiata de 18 senatori si deputati. Ea a avut „norocul" unei adoptari rapide. A trecut de Senat la 19 februarie a.c., de Camera la 18 martie, pentru ca la 24 martie sa fie promulgata de presedintele Ion Iliescu devenind Legea 67/2004. Actul normativ reglementeaza regimul alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale - consilii locale, consilii judetene si primari. Va prezentam principalele prevederi ale acestei legi.

Drepturi electorale

Cetatenii romani isi vor exercita, in mod egal, drepturile electorale, fara privilegii sau discriminari. Dreptul de vot se exercita numai pe baza actului de identitate. Au dreptul de a alege cetatenii romani care au implinit 18 ani, inclusiv cei care implinesc aceasta varsta in ziua alegerilor. Nu pot vota debilii sau alienatii mintali si cei carora li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale. Dreptul de vot se exercita numai in comuna, orasul, municipiul in care alegatorul isi are domiciliul.

Schimbarea resedintei

Cetatenii care si-au stabilit resedinta intr-o alta unitate administrativ-teritoriala cu cel putin trei luni inaintea alegerilor, isi pot exercita dreptul de vot in unitatea respectiva. La cererea acestora, primarul ii va inscrie intr-o lista electorala suplimentara, pe baza actului de identitate. Primarul va solicita radierea persoanei respective din copia de pe lista electorala permanenta de la domiciliul acesteia. Solicitarea se face in scris sau telefonic.

Dreptul de a fi ales

Au dreptul de a fi alesi consilieri sau primari cetatenii cu drept de vot care au implinit, pana in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de ani, daca nu le este interzisa asocierea in partide politice. Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale in care urmeaza sa fie alese. La sectoarele municipiului Bucuresti pot candida si pot fi alese persoanele care au domiciliul in Bucuresti, indiferent de sector.

Candidaturi

Listele de candidati pentru alegerea consiliilor locale si consiliilor judetene trebuie intocmite astfel incat sa asigure reprezentarea ambelor sexe. Aliantele electorale se inregistreaza la biroul electoral de circumscriptie judeteana sau a municipiului Bucuresti. Partidele din aliantele politice pot participa la alegeri fie pe liste proprii, fie pe listele aliantei. Partidele din aliantele electorale participa la alegeri numai pe listele aliantei. O persoana poate candida, in acelasi timp, pentru functia de consilier local, de consilier judetean si de primar.

Sectiile de votare

In orase va fi cate o sectie de votare la 1.000-2.000 de locuitori, iar in comune cate una la 500-2.000 de locuitori, de regula in fiecare sat.Vor putea fi organizate sectii de votare si in satele cu o populatie de pana la 500 de locuitori. Militarii in termen voteaza numai la sectiile de votare din localitatea de domiciliu.

Listele electorale

In termen de zece zile de la stabilirea datei alegerilor, primarul este obligat sa puna la dispozitia partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale, la cererea si pe cheltuiala acestora, copii de pe listele electorale permanente, precum si de pe listele electorale suplimentare. Cetatenii au dreptul sa verifice inscrierile facute in listele electorale permanente. Intampinarile impotriva inscrierilor gresite sau oricaror erori din liste se fac inscris si se depun la primar. Primarul este obligat sa se pronunte, in scris, in cel mult trei zile de la inregistrarea intampinarii.

Independenti

Candidatii independenti pentru functia de consilier trebuie sa fie sustinuti de minimum 1% din numarul total al alegatorilor, dar nu mai putin de 50 in cazul comunelor, 100 in cazul oraselor si 1.000 in cazul judetelor si municipiului Bucuresti. Pentru functia de primar, candidatii independenti trebuie sa prezinte o lista de sustinatori, care trebuie sa cuprinda minimum 2% din numarul total al alegatorilor, dar nu mai putin de 200 in cazul comunelor, 300 in cazul oraselor, 1.000 in cazul municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti si 5000 in Bucuresti. Primarii comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti si primarul general al municipiului Bucuresti se aleg pe circumscriptii electorale, prin scrutin uninominal, iar consilierii pe lista.

Buletinele de vot

Partidele politice, aliantelor politice si aliantele electorale isi pot stabili semnele electorale pe care le comunica Biroului Electoral Central, in termen de trei zile de la constituirea acestuia. Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de alte partide politice decat cu consimtamantul scris al celor carora le-au apartinut. Buletinele trebuie sa fie tiparite cel mai tarziu cu zece zile inaintea alegerilor.

Campania electorala

Campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de data desfasurarii alegerilor si se incheie in ziua de sambata care precede data alegerilor, la ora 7:00. Radiofuzorii publici si privati sunt obligati sa asigure, in cadrul serviciilor de programe audiovizuale, defasurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate si corecte pentru toate partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, precum si pentru toti candidatii. Candidatii care au deja functii publice pot aparea in emisiunile informative strict in probleme legate de exercitarea functiei lor. Prefectii si subprefectii nu pot candida si nu pot participa la actiunile din campania electorala, sub sanctiunea demiterii din functie, decat in situatia in care demisioneaza cu cel putin 50 de zile inaintea datei alegerilor.

Urne mobile

Pentru alegatorii netransportabili din cauza de boala sau invaliditate, presedintele Biroului Electoral al sectiei de votare poate aproba la cererea scrisa a acestora sau a conducatorului institutiei sanitare ori de ocrotire sociala in care cei in cauza sunt internati, trimiterea unei urne mobile. Legea prevede insa ca in raza unei sectii de votare se utilizeaza o singura urna speciala care va fi transportata numai de membrii Biroului Electoral al sectiei de votare.

Validarea primarilor

In cazul alegerilor primarilor, daca nici unul dintre candidati nu a obtinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemneaza in procesul-verbal incheiat de Biroul Electoral de circumscriptie, se organizeaza un al doilea tur de scrutin. Si in caz de balotaj intre mai multi candidati la functia de primar se organizeaza un al doilea tur de scrutin. Vor participa numai candidatii clasati pe primele doua locuri. Al doilea tur de scrutin are loc la doua saptamani de la primul si va fi declarat primar candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi valabil exprimate.

Prag electoral

Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscriptie stabileste pragul electoral al circumscriptiei, reprezentand 5% din numarul total al voturilor valabil exprimate in circumscriptia respectiva. In cazul aliantelor politice sau aliantelor electorale, la pragul de 5% se adauga pentru al doilea membru al aliantei doua procente. Pentru aliantele cu cel putin trei membri, pragul electoral este de 8%.

Contraventii

Orice act de propaganda pentru sau impotriva unui partid politic, alianta politica, alianta electorala ori candidat independent, cat si incalcarea in orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sanctiunilor legale. Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase in timpul campaniei electorale, precum si in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati sau un anumit candidat pentru functia de primar sau de consilier, precum si primirea acestora de catre alegatori constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la sase luni la cinci ani.


/

Calendar

Calendarul privind organizarea alegerilor locale si a campaniei electorale a fost aprobat de Guvern in ultima sa sedinta dinaintea Sarbatorior de Pasti. |n cele ce urmeaza va prezentam cele mai importante date:

  • 21 aprilie: pana la aceasta data trebuie ales presedintele Biroului Electoral Central, loctiitorul acestuia si trebuie desemnati judecatorii care vor intra in componenta BEC.

  • 22 aprilie:

    este data limita pentru depunerea contestatiilor privind desemnarea judecatorilor in Biroul Electoral Central si pentru completarea componentei BEC cu presedintele si vicepresedintii Autoritatii Electorale Permanente si cu cate un reprezentant al partidelor politice parlamentare.

  • 8 mai: este ultima zi in care se mai pot depune candidaturile pentru alegerile locale, dar si data de incepere a campaniei electorale.

  • 28 mai: este termenul limita pentru tiparirea buletinelor de vot.

  • 30 mai: pana la aceasta data se va face desemnarea membrilor birourilor electorale ale sectilor de votare.

  • 5 iunie (ora 7.00): se incheie campania electorala.

  • 6 iunie: data alegerilor locale

    Bugetul alegerilor locale: peste 300 de miliarde de lei

    Premierul Adrian Nastase a anuntat ieri ca modul de cheltuire a banilor alocati organizarii alegerilor locale va fi monitorizat de o Comisie pentru transparenta, asa cum s-a intamplat si la referendumul pentru revizuirea Constitutiei. Din comisie vor face parte cate un reprezentant al partidelor parlamentare, doi reprezentanti ai organizatiilor nonguvernamentale si doi reprezentanti ai Clubului Roman de Presa. Potrivit unei hotarari de guvern publicate ieri in Monitorul Oficial, suma alocata de Executiv pentru organizarea si desfasurarea alegerilor locale, se ridica la 323.748.784.000 de lei. Cu acesti bani vor fi suplimentate bugetele Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) si cel al Secretariatului general al Guvernului. Astfel, 279.748.784.000 de lei vor fi impartiti de MAI prefecturilor (205 miliarde), Biroului Electoral Central (10 miliarde) si Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei (64.748.784.000 lei). Bugetul SGG a fost suplimentat doar cu 44 miliarde, bani ce vor fi destinati Institutului National pentru Statistica. (Silviu Sergiu)


    Migratia

    Un minus al Legii 67/2004 este lipsa unor prevederi care sa sanctioneze migratia politica. Desi Alianta PNL-PD a propus, in cadrul Comisiei electorale, amendarea legii in acest sens, PSD nu a fost de acord. Dupa promulgarea legii, liberalii si democratii au insistat pe aceasta tema, presedintele PNL, Theodor Stolojan, anuntand ca partidul sau va strange semnaturi si va introduce in Parlament un proiect de lege privind migratia politica. In cele din urma, PSD a acceptat sanctionarea acestei practici larg raspandite printre politicieni. Asa se face ca, in urma cu doua zile, Guvernul a analizat in prima lectura un proiect de lege menit sa stopeze fenomenul de migratie politica a alesilor dintr-un partid in altul. Legea stabileste ca parlamentarii si alesii locali isi vor pierde functiile daca vor demisiona din partidele care i-au promovat si sustinut in posturile respective.

  • ×