x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Philip Gordon pe site-ul Departamentului de Stat: I-am solicitat preşedintelui Băsescu să respecte statul de drept şi, în măsura posibilului, să colaboreze în mod pragmatic cu guvernul

Philip Gordon pe site-ul Departamentului de Stat: I-am solicitat preşedintelui Băsescu să respecte statul de drept şi, în măsura posibilului, să colaboreze în mod pragmatic cu guvernul

16 Aug 2012   •   13:35
Philip Gordon pe site-ul Departamentului de Stat: I-am solicitat preşedintelui Băsescu să respecte statul de drept şi, în măsura posibilului, să colaboreze în mod pragmatic cu guvernul

Transcriptul discutiei dintre Philip Gordon, asistentul secretarului de stat american, Hillary Clinton, si jurnalistii romani, ulterioare intalnirilor pe care oficialul american le-a avut cu Traian Basescu, Crin Antonescu, Victor Ponta si reprezentanti ai societatii civile, a fost publicat pe site-ul oficial al Departamentului de Stat.

La intrebarea cum priveste relatia dintre Traian Basescu si USL, oficialul a recunoscut ca au fost discutate "mai multe scenarii, inclusiv cel al reintoarcerii, in urma unei decizii a Curtii Constitutionale".

"I-am solicitat – asa cum am cerut tuturor – sa respecte statul de drept si, in masura posibilului, sa colaboreze in mod pragmatic cu guvernul", a declarat Gordon.

"Nimeni nu se asteapta ca acesti rivali politici sa fie cei mai buni prieteni, sa formeze o coalitie si sa coopereze fericiti impreuna, dar asteptam de la ei sa colaboreze in cadrul structurilor constitutionale si sa lucreze impreuna in interesul populatiei si al parteneriatului nostru", a mai adaugat Philip Gordon.

Asistentul lui Hillary Clinton a tinut sa precizeze ca exista mai multe "proiecte comune" care nu ar trebui sa fie subiectul partizanatului politic.

"Vreau sa cred ca liderii din toate partile spectrului politic doresc ca economia sa se redreseze, doresc ca parteneriatul NATO si cel cu SUA si scutul antiracheta sa mearga inainte, doresc sa existe securitate energetica", a spus oficialul american, care le-a reamintit politicienilor romani ca si in SUA au existat cazuri de coabitare: "Destul de des avem coabitare intre liderii executivi si cei legislativi, care nu sunt intodeauna cei mai buni prieteni, cu aceeasi agenda, dar care colaboreaza in cadrul structurilor constitutionale si asta l-am incurajat sa faca (n.r. – pe Traian Basescu), daca va reveni ca presedinte".

Transcriptul integral il gasiti aici

×