x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL a depus la Avocatul Poporului o solicitare de contestare la CCR a OUG pe legile Justiţiei

PNL a depus la Avocatul Poporului o solicitare de contestare la CCR a OUG pe legile Justiţiei

17 Oct 2018   •   17:25
PNL a depus la Avocatul Poporului o solicitare de contestare la CCR a OUG pe legile Justiţiei

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionel Dancă, şi deputatul PNL Ioan Cupşa au depus miercuri la Avocatului Poporului o solicitare de contestare la Curtea Constituţională a OUG pe legile Justiţiei şi sesizarea aferentă. 

"Am depus o sesizare la Avocatul Poporului, pentru a solicita acestuia să ceară Curţii Constituţionale să analizeze constituţionalitatea prevederilor stipulate în ordonanţa 92, ordonanţa infamă elaborată de Tudorel Toader", a arătat Ionel Dancă, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute în faţa sediului Avocatului Poporului. 

El a adăugat că PNL va informa membrii Comisiei de la Veneţia privind modul în care a fost adoptată ordonanţa de urgenţă, dar şi "modul ticălos în care a fost invocat prestigiul Comisiei de la Veneţia, pentru a transpune de fapt în realitate prevederi care sunt complet contrare spiritului şi recomandărilor" făcute de experţii acestui for. 

"Comisia de la Veneţia este aşteptată să dea un raport final chiar în zilele următoare, un raport, din ce ştim noi, care va fi extrem de dur cu privire la modificările aduse la legile Justiţiei şi la legislaţia penală. Astăzi, PNL atrage atenţia că aceste recomandări şi aceste observaţii ale experţilor internaţionali sunt folosite în mod ticălos de domnul Tudorel Toader şi în mod parşiv se foloseşte de acest pretext pentru a emite o ordonanţă de urgenţă care blochează activitatea parchetelor şi duce la o epurare politică a procurorilor incomozi din structura DNA, DIICOT şi Parchetul General. Pur şi simplu, prin acest act normativ, Tudorel Toader sabotează actul de justiţie din România", a precizat liberalul. 

Ionel Dancă a adăugat că, în ciuda apelurilor şi avertismentelor venite din partea familiei socialiştilor europeni, a membrilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi a oficialilor Comisiei Europene, PSD şi ALDE "continuă demersul de sabotare a justiţiei", riscând să declanşeze "o rezoluţie extrem de gravă împotriva României." 

Deputatul Ioan Cupşa a apreciat că autorii ordonanţei de urgenţă "au călcat pur şi simplu cu bocancii pe Constituţie". El a adăugat că majoritatea textelor normative adoptate prin ordonanţa de urgenţă "nici măcar nu sunt pomenite" în preambul. 

"O bună parte din aceste texte, cele referitoare la condiţiile funcţiei de procuror, la condiţiile funcţiei de conducere din parchete, la acţiunea privitoare la răspunderea judiciară pe care o poate efectua ministrul de Justiţie, nici măcar nu au fost pomenite în acest preambul. Aşadar, este clar, această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională (...) încalcă şi art 1. al. 4 din Constituţie, cel care stabileşte principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat. Guvernul României, încălcând acest principiu al delegării legislative doar în condiţiile Constituţiei, răpeşte Parlamentului un atribut esenţial, cel de legiferare", a spus el. 

Cupşa a opinat că prin OUG se încalcă şi art. 147 din Constituţie, privitor la obligativitatea efectelor pe care le produce o decizie a CCR. 

"Decizia 45 din acest an spune clar că nu se pot detaşa în funcţie de demnitate magistraţi. Ce face Tudorel Toader? Ce face Guvernul Dăncilă? În considerarea unor motive care, credem noi, oricum nu se susţin, arată că se vor putea detaşa în continuare magistraţi în funcţii de demnitate publică, până la sfârşitul mandatului pe care îl vom avea atunci când vom exercita preşedinţia rotativă a Consiliului UE", a spus el. 

Deputatul liberal a adăugat că ordonanţa de urgenţă nu respectă nici principiul neretroactivităţii, prevăzut în art. 15 al Constituţiei. 

"Art. VII din ordonanţa de urgenţă adoptată la începutul acestei săptămâni de către cei de la putere încalcă acest principiu al neretroactivităţii. Altfel spus, vor să aplice condiţiile care vor fi stabilite prin acest text normativ la funcţia de procuror sau la cea de procuror care conduce unul dintre dezmembrămintele parchetelor, vor să aplice aceste condiţii ale funcţiei şi celor care, numiţi fiind, au îndeplinit acele condiţii care erau în vigoare la data numirii lor. Altfel spus, aplică retroactiv această prevedere pe care dânşii au normat-o la art. VII din OUG pe care noi am contestat-o", a menţionat Cupşa. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ioan Cupşa contestare legi justitie