x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL - Atac la Tariceanu

PNL - Atac la Tariceanu

de Dana Piciu    |    06 Sep 2006   •   00:00
PNL - Atac la Tariceanu

Fostul liberal, deputatul Ioan Ghise, si-a parasit ieri pozitia de "membru de partid disciplinat" si a criticat conducerea PNL, "care l-a exclus nestatutar", desi spera ca va fi reprimit in partid in urma contestatiei pe care a depus-o la Curtea de Arbitraj a partidului.

Ioan Ghise s-a considerat "dezlegat" de prevederile Codului Etic al PNL pe toata perioada in care este suspendat si a acuzat conducerea PNL ca a declansat "Jihadul liberal" pentru delictul de opinie. Ghise considera ca a fost exclus din partid "ca o masea stricata" nu pentru ca a fost colaborator al Securitatii, ci pentru ca a avut o opinii diferite de cele ale "grupului din jurul premierului Tariceanu" in privinta unificarii dreptei din Romania si a retragerii trupelor din Irak. Fostul liberal a mai spus ca in PNL sunt promovati oamenii pe criterii "de obedienta" si nu de competenta, iar tinerii promovati in functii importante in stat nu se pricep la management politic, ci au doar meritul de a fi "fini" (referire la Bogdan Olteanu, care este finul lui Tariceanu). "Unii dintre colegii tineri si-au inceput cariera politica cu functia de ministru. Nu poti conduce cu gradinita institutii atat de importante ale tarii", a spus Ghise. El a mai aratat ca stie deja ca i se va respinge contestatia, deoarece presedintele Curtii de Arbitraj este "finul nasului", adica Bogdan Olteanu, cel care a facut presiuni cerandu-i sa-si dea demisia "pentru a iesi partidul cu fata curata". "Bogdan Olteanu mi-a cerut sa-mi dau demisia, sa mai stau apoi pe dinafara cateva luni si apoi sa ma intorc in partid", a spus Ghise precizand ca a refuzat aceasta sugestie. Deputatul s-a mai aratat nemultumit si de faptul ca PNL nu l-a trimis la Bruxelles ca europarlamentar, desi indeplinea toate "criteriile cerute de partid" preferandu-se pentru aceste pozitii "oameni despre care nu a auzit nimeni". Referindu-se la viitorul lui politic, fostul liberal a spus ca va ramane independent.

DEMISIE. Deputatul PNL Raluca Turcan si-a anuntat ieri demisia din functia de membru al Biroului Permament Central al partidului, dupa ce i s-a retras sprijinul politic pentru functia de presedinte al Comisiei de cultura a Camerei. "Nu vreau sa mai fiu partasa la stilul falimentar de conducere practicat in detrimentul partidului", si-a motivat Turcan decizia. Ea a mai spus ca liderul PNL Calin Popescu Tariceanu si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, aplica in partid "practici de tip comunist si epurari politice revansarde" pentru "membrii incomozi", categorie in care s-a autoinclus. Deputata liberala a mai aratat ca decizia de a fi schimbata de la conducerea comisiei a fost luata in urma unor presiuni. "Multi dintre colegii mei au primit la telefon amenintari ca, daca nu voteaza impotriva mea, nu vor mai avea acces la programele finantate de guvern si le vor fi concediati protejatii din teritoriu", a spus ea. Turcan a mai mentionat ca "multi dintre cei care iau decizia de a-i exlude pe altii din partid pe motiv ca au colaborat cu Securitatea sunt chiar ei fosti informatori ai Securitatii care au scris note informative".

BOGDAN OLTEANU RECUNOASTE
Bogdan Olteanu a recunoscut ieri ca i-a cerut lui Ioan Ghise sa-si dea demisia din PNL. "I-am facut sugestia de a-si da demisia. Ar fi fost foarte bine daca si-ar fi dat-o. Regret ca nu a facut-o", a spus Olteanu. El a respins insa acuzatiile fostului deputat liberal ca ar fi fost promovat pentru ca este "finul nasului", sustinand ca a fost ales de fiecare data, si "nu de Tariceanu, ci de colegii de partid sau de cetateni", cu exceptia mandatului de ministru cand a fost numit. Pe de alta parte, Olteanu a anuntat ca nu va participa la sedinta Consiliului de Onoare si Arbitraj atunci cand se va discuta contestatia lui Ghise pentru "a nu exista nici un fel de suspiciuni". (L.D.)

×
Subiecte în articol: politic partid pnl bogdan olteanu ghise