x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL: Flutur - demisie pe jumatate

PNL: Flutur - demisie pe jumatate

de Monica Iordache Apostol    |    Teodora Ivan    |    18 Noi 2006   •   00:00
PNL: Flutur  -  demisie pe jumatate

Vicepresedintele PNL, Gheorghe Flutur, si-a dat ieri demisia prin SMS din conducerea partidului. Flutur nu a parasit insa si PNL, propunand din aceasta calitate "un parteneriat" cu Platforma Stolojan - Stoica. Alaturi de fostul viceliberal s-au plasat inca 27 de parlamentari si presedinti de organizatii.

Gheorghe Flutur l-a parasit pe Calin Popescu Tariceanu si conducerea PNL, dar nici nu s-a plasat definitiv in gruparea Stolojan - Stoica. El si-a anuntat ieri demisia din functia de vicepresedinte PNL, dar nu si din partid si nici din guvernul lui Tariceanu. Mai mult, nu s-a declarat nici semnatar al Platformei Liberale, ci doar a cerut "un parteneriat" intre PNL si initiatorii ei. In discutiile din ultima vreme ale lui Flutur cu Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, platformistii au incercat sa-l convinga sa li se alature printr-un gest categoric. Fostul vice liberal si-a negociat insa pana ieri mesajul, avand alaturi inca 27 de parlamentari si lideri de filiale judetene ale PNL, majoritatea semnatari ai Apelului la unitate lansat saptamana trecuta. Din Comitetul Executiv al PNL si-au mai dat ieri demisia deputatii Gabriel Sandu si Florin Popescu, senatorul Cornel Stirbet si liderul PNL Neamt, Gheorghe Stefan. Alaturi de Gheorghe Flutur s-au plasat si senatorii Mircea Cinteza si Ionut Popescu, deja semnatari ai Platformei.

DIVORT. Pe langa crearea "parteneriatului" cu Platforma Stolojan - Stoica, ce ar avea ca scop "identificarea cailor prin care PNL poate sa-si recastige credibilitatea", Flutur le-a cerut liberalilor din toate organizatiile sa demareze dialoguri cu grupul lui Stolojan. In declaratia pe care cei 28 au lansat-o public se mai arata ca dialogul propus de semnatarii Apelului la unitate este doar unul "mimat". "Divortul dintre conducerea partidului si baza lui este din ce in ce mai evident. Excluderile din PNL, in special ale celor doi fosti presedinti PNL, nemultumesc pe multi membri de partid, care vad in aceasta o diminuare a sanselor electorale ale partidului", a declarat Flutur, care a acuzat si actuala conducere ca incearca sa-i reduca la tacere pe toti membrii cu idei diferite.

GUVERN. Gheorghe Flutur a precizat insa ca vrea sa ramana ministru, pentru ca vrea sa-si continue proiectele. Asa cum era insa de asteptat, din partea liberalilor au venit invitatiile de a parasi si Guvernul. Calin Popescu Tariceanu a si anuntat de la Oradea ca luni, la Comitetul Executiv va pune in discutie scoaterea lui Flutur din Executiv. Tot de la Oradea, Adrian Iorgulescu, membru al Biroului Permanent al PNL, a sustinut ca platforma lui Theodor Stolojan "va ajunge o anexa a PD" si, daca PNL va pierde tot mai multi parlamentari, se poate ajunge la alegeri anticipate.

INTERPRETARE
"Privesc demersul initiatorului apelului pentru unitatea PNL ca pe un gest de maxima responsabilitate pentru partid si pentru viitorul lui. Nu ma indoiesc ca a fost o decizie greu de luat in conditiile in care grupul din jurul lui Calin Popescu Tariceanu practica in mod constant presiunea si intimidarea"
Theodor Stolojan
fost presedinte al PNL

TARICEANU: "APELE TREBUIE SA SE DESPARTA"
Pe Calin Popescu Tariceanu l-au luat prin surprindere declaratiile lui Gheorghe Flutur. Tariceanu se afla la Oradea, la o intalnire cu liderii filialelor din Ardeal, de la care astepta un nou vot de incredere pentru functiile pe care le ocupa. La finalul intalnirii, el a catalogat actiunea grupului Flutur ca un demers menit sa rastoarne raportul de forte in Alianta prin slabirea PNL si a spus ca se incearca provocarea unei crize politice in Romania, care sa duca la instabilitate. Liderul PNL l-a invinovatit pe Flutur ca a refuzat sa vorbeasca cu el in ultimele zile, desi l-a chemat la cabinet pentru o discutie. El a spus ca sustinatorii Platformei reprezinta doar o minoritate in PNL, ca la reuniunea cu filialele din Moldova o singura persoana a militat pentru Platforma si ca nu este dispus sa negocieze "sub presiunea unei minoritati". "A venit momentul sa se desparta apele. Anunt de pe acum ca nu vom ceda in fata presiunilor din afara partidului", a conchis Tariceanu. El a mai spus ca este vorba despre oameni care "umbla pe la ministere pentru afaceri", sunt "in afara legii" si "nu vor mai avea ce cauta in PNL". "Umbla numai dupa apucat. Sunt oameni care nu ne fac cinste si va trebui sa dam semnalul ca ne despartim noi de ei", a adaugat Tariceanu, referindu-se la grupul lui Flutur.
×
Subiecte în articol: tariceanu politic pnl stolojan flutur