x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL îşi stabileşte azi candidatul la Preşedinţie

PNL îşi stabileşte azi candidatul la Preşedinţie

21 Iul 2014   •   08:05
PNL îşi stabileşte azi candidatul la Preşedinţie
Sursa foto: LIVIU SOVA/AGERPRES FOTO

Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal se reuneşte astăzi pentru a stabili candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale.

Pe 28 iunie, în cadrul Congresului PNL, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu au fost propuşi pentru cursa prezidenţială. Reuniunea trebuia să voteze o rezoluţie cu privire la candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, însă Klaus Iohannis a retras acest document iar preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu-Quintus, a anunţat că Delegaţia Permanentă a partidului va alege candidatul liberalilor la Preşedinţie.

La acea dată, majoritatea organizaţiilor judeţene liberale anunţau că îl susţin pentru cursa prezidenţială pe Klaus Iohannis. De asemenea, mulţi lideri PNL doreau ca fostul preşedinte al partidului, Crin Antonescu, să fie inclus în cercetările sociologice pentru desemnarea candidatului comun PNL-PDL la prezidenţiale.

Recent, fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, afirma că este convins că el este cel mai potrivit candidat al dreptei la funcţia de preşedinte al României. El a declarat că lupta pentru desemnarea candidatului dreptei la şefia statului este deschisă şi că actualul lider al PNL, Klaus Iohannis, 'nu a fost nicio zi candidat la preşedinţie' iar Cătălin Predoiu este 'un candidat foarte serios'. Antonescu susţine că va solicita congresului comun PNL-PDL, care se va întruni pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, să voteze deschis.

Acesta a subliniat că, indiferent cine va fi candidatul dreptei, partidul va trebui să îl susţină pentru a deveni preşedinte al României.

Pe 26 iulie, liberalii se reunesc în congres extraordinar pentru aprobarea statutului partidului care va rezulta din fuziunea PNL-PDL şi aprobarea protocolului politic.

Candidatul comun al PNL-PDL la alegerile prezidenţiale va fi anunţat în 4 sau 5 august, potrivit preşedintelui PDL, Vasile Blaga. El a precizat că la alegerile prezidenţiale cele două partide vor candida ca o alianţă electorală.

×