x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL nu se dă dus de la putere

PNL nu se dă dus de la putere

de Monica Iordache Apostol    |    22 Mai 2007   •   00:00
PNL nu se dă dus de la putere
Sursa foto: Karina Knapek/

Liberalii nu au găsit nici un motiv pentru care ar trebui să iasă de la guvernare, pentru că, spun ei, votul de la referendum nu a avut nici o legătură cu activitatea Guvernului. Mai mult, ceea ce ii ţine lipiţi de scaune este teama că, lăsănd locul gol, s-ar putea trezi in mijlocul alegerilor anticipate.


Propunerea lui Ludovic Orban ca PNL să iasă de la guvernare s-a dovedit un balon de săpun. Liderii liberali, reuniţi ieri in şedinţa Biroului Politic Central, au votat covărşitor in favoarea rămănerii la guvernare. 31 de voturi s-au inregistrat impotriva propunerii lui Orban, in timp ce doar autorul ei şi Vlad Moisescu, şef al PNL Sector 1 şi consilier al premierului, au votat pentru. Premierul Tăriceanu, ale cărui planuri includ rămănerea in funcţia de premier pănă la alegerile parlamentare la termen, a declarat că liberalii "nu au de gănd să dezerteze de la guvernare". "Am avut un vot pe acest subiect, un vot clar şi copleşitor de 31 de persoane impotrivă şi numai două pentru, iar punctul de vedere susţinut e simplu şi clar: in 2004 ne-am asumat guvernarea şi timp de doi ani am demonstrat că ne putem onora angajamentele, fie că e vorba despre cele legate de integrarea in UE sau de celelalte promisiuni", a declarat Tăriceanu.


ARGUMENTE. In timpul şedinţei, lui Orban i s-a reproşat că a lansat tema ieşirii de la guvernare fără să se discute acest lucru in Biroul Politic, dar nu s-a pus problema vreunei sancţiuni. Argumentul liberalilor pentru rămănerea la guvernare a fost acela că votul de la referendum nu are nici o legătură cu activitatea Executivului. "Electoratul nu a sancţionat programul de guvernare, ci a sancţionat PSD, pentru că a vrut să-l dea jos pe Băsescu", explica un lider liberal. Ludovic Orban a declarat că respectă decizia conducerii partidului, dar că işi va susţine punctul de vedere şi in cadrul Delegaţiei Permanente, care a fost convocată pentru măine. Deşi Orban spera să impingă şedinţa Delegaţiei la finalul săptămănii viitoare, pentru ca in organizaţiile din teritoriu să se deschidă discuţia pe acest subiect, liderii PNL au vrut ca reuniunea să aibă loc căt mai repede, pentru ca filialele să nu se găndească prea mult la avantajele ieşirii de la guvernare. Deşi unii liberalii sunt tentaţi să arunce in cărca altui partid răspunderea guvernării, nu pot ignora riscul ca plecarea lor să ducă la alegeri anticipate care ii pot prinde nepregătiţi.


Unificare

Preşedintele liberal a mai anunţat la finalul şedinţei că PNL nu va negocia o altă majoritate pentru susţinerea Guvernului, ci va incerca să realizeze o reunificare a forţelor de centru-dreapta, fără să precizeze care ar fi acestea. Nici acest subiect nu a avut insă parte de mai multă seriozitate din partea liberalilor, ei amănăndu-l pentru o şedinţă ulterioară. Potrivit unor surse, vizate sunt PNŢCD, Acţiunea Populară, condusă de Emil Constantinescu, şi PIN-ul lui Cozmin Guşă. Tăriceanu s-a grăbit să lanseze tema, pentru că duminică şi preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a anunţat că au fost demarate discuţii tot pentru constituirea unui pol de dreapta, format din partidele care l-au susţinut pe Traian Băsescu.




PD vrea in Guvern, dar cu anticipate


In cazul in care PNL ar trece in opoziţie, PD nu va accepta să facă guvernul, nici singur, nici in varianta unor tehnocraţi. Preşedintele democraţilor, Emil Boc, a aratăt ieri intr-o conferinţă de presă că revenirea la guvernare se va face doar in urma unor alegeri anticipate. "PD revine la guvernare numai in urma alegerilor, fie ele anticipate sau la termen. PD nu revine in nici o altă formulă la guvernare", a intărit Emil Boc, afirmănd că pănă atunci este premierul, şi partidele care il susţin trebuie să pună in practică priorităţile asumate de Traian Băsescu in această campanie pentru referendum.

Declaraţia acestuia a fost făcută la finalul Biroului Permanent al PD, in interiorul şedinţei liderii PD stabilind că vor aştepta să vadă care sunt mişcările din PNL şi PSD inainte de face vreo mişcare. Ei anticipau insă incă de sămbătă căderea Guvernului Tăriceanu şi investirea unui guvern de tehnocraţi care să pregătească alegeri anticipate in primăvara anului viitor.


NEGOCIERI CU PSD. Agenţia Mediafax cita insă aseară surse din PSD şi PD care ar confirma negocierile dintre cele două partide privind formarea unui guvern de uniune naţională, care ar putea fi condus de Ioan Rus sau Vasile Puşcaş, ambii din aşa numitul grup de la Cluj. Cele două formaţiuni ar fi, spune Mediafax, separate de viziunea asupra acestui guvern: PD ar vrea ca el să pregătească alegerile anticipate, PSD să evite alegerile.

Atăt Ioan Rus, căt şi liderul PD, Emil Boc, au negat aseară această teză, Boc amintind că programul politic al PD interzice orice colaborare cu PSD. El nu a exclus insă eliminarea acestei prevederi din programul amintit. (Oana Stancu)

×
Subiecte în articol: politic pnl guvernare anticipate