x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL propune desfiinţarea secţiei care anchetează abuzurile din justiţie

PNL propune desfiinţarea secţiei care anchetează abuzurile din justiţie

19 Feb 2019   •   10:27
PNL propune desfiinţarea secţiei care anchetează abuzurile din justiţie

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a anunţat, ieri, după şedinţa Biroului Executiv al partidului, că această formaţiune politică urmează să depună în Parlament un proiect de lege prin care propune desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. În ciuda faptului că această Secţie preia dosarele instrumentate de un organism similar care a funcţionat în cadrul DNA şi că atât conducerea, cât şi componenţa Secţiei este numită de CSM, Turcan afirmă că PNL doreşte să anuleze legea care a creat această secţie “ca instrument politic de către cei din PSD-ALDE împotriva tuturor celor care au declanşat anchete împotriva corupţilor în ultimii ani de zile. Comisia de la Veneţa, Comisia Europeană, GRECO, au criticat în termeni foarte duri înfiinţarea acestei secţii speciale”. Mai mult, PNL afirmă că, prin continuarea activităţii Secţiei, există riscul “activării  împotriva României a articolului 7 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene”.

×
Subiecte în articol: Raluca Turcan