x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL şi PDL fuzionează şi vor avea un candidat unic la preşedinţie

PNL şi PDL fuzionează şi vor avea un candidat unic la preşedinţie

28 Mai 2014   •   19:08
PNL şi PDL fuzionează şi vor avea un candidat unic la preşedinţie

Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal vor fuziona şi vor avea un candidat unic la preşedinţie, au anunţat liderii celor două formaţiuni. 

Potrivit preşedintelui PNL, Crin Antonescu,  noua formaţiune va anunţa în scurt timp numele candidatului. Acesta a adăugat, însă, că fuziunea nu va fi la fel de rapidă.

"Poate fi înainte de alegerile prezidenţiale, sau după. Vom vedea. Există fuziuni simple, prin absorbţie şi unele mai complicate, când partidele sunt de mărime egală, caz în care durează mai mult", a spus Antonescu.

Pe de altă parte, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus că momentan cele două partide vor funcţiona ca alianţă.

"Nu vom încheia o înţelegere scrisă, mergem pe încredere realizând fuziunea pas cu pas", a spus Blaga

Acesta a adăugat că şi alte partide de dreapta se pot alătura negocierilor, atât PNL, cât şi PDL având "libertatea de a face fuziuni prin absorbtie". 

×