x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL şi PSD au un acord prin care să nu se "atace" în alegeri

PNL şi PSD au un acord prin care să nu se "atace" în alegeri

29 Dec 2009   •   00:00
PNL şi PSD au un acord prin care să nu se "atace" în alegeri

Liderul PNL Bucureşti Andrei Chiliman a declarat, ieri, că, la nivelul Capitalei, PNL şi PSD au convenit un "gentlemen's agreement" prin care să fie menţinută configuraţia de la alegerile parlamentare din 2008, care prevede că în colegiile câştigate de PNL, PSD nu desemnează candidat şi invers.



"Este un gentlemen's agreement, care a fost convenit la nivelul Bucureştiului, potrivit căruia acolo unde există un colegiu care a fost câştigat în 2008 de PNL, PSD+PC nu îşi va pune contracandidat şi viceversa, pentru cazuri în care este vorba de colegii care au fost câştigate de PSD", a declarat, pentru Mediafax, Andrei Chiliman.

Liderul PNL Bucureşti a menţionat că deocamdată nu este formalizat în scris vreun acord sau vreun alt document.

"În cazul în care va fi convenit vreun text în zilele următoare, e posibil să fie semnat zilele următoare. În niciun caz nu s-a semnat astăzi. Deocamdată e vorba de un Ťgentlemen's agreementť", a spus el. Întrebat când a fost stabilită această înţelegere, liderul PNL a menţionat că această chestiune a fost convenită acum o săptămână.

"Au fost mai multe discuţii şi cred că s-a întâmplat acum cel mult o săptămână. Iar discuţiile au fost finalizate prin această chestiune. Sigur că formalizarea acestei chestiuni e o treabă de durată şi oricum nu este foarte importantă atâta vreme cât există acest Ťgentlemen's agreementť", a spus Chiliman.

Întrebat dacă această înţelegere este doar la nivelul Capitalei, Chiliman a menţionat că nu ştie ce se întâmplă la nivel naţional. "E pur şi simplu o încercare de a păstra configuraţia politică rezultată după alegerile din 2008", a conchis Chiliman.

Conform unor surse politice, proiectul de protocol face referire la eventalitatea vacantării, în legislatura 2008-2012, a vreunuia dintre mandatele obţinute în Bucureşti de PSD+PC sau PNL. Într-o astfel de situaţie, în colegiul vacantat, care fusese atribuit unuia dintre partide, respectiva formaţiune va desemna candidatul, iar cealaltă îl va susţine. De asemenea, se menţionează că parlamentarii PSD+PC şi PNL de Bucureşti vor susţine în Legislativ proiecte comune vizând îmbunătăţirea reglementărilor referitoare la Capitală, care vor fi negociate de conducerile partidelor şi că susţinerea reciprocă se poate extinde şi pentru alte domenii.

×
Subiecte în articol: politic