x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL / Tăriceanu le propune congres filialelor

PNL / Tăriceanu le propune congres filialelor

de Monica Iordache Apostol    |    03 Feb 2009   •   00:00

Preşedintele liberal Călin Popescu Tăriceanu a anunţat ieri, după şedinţa Biroului Politic al PNL, că le va propune liderilor de filiale convocarea unui congres extraordinar care să aleagă o nouă conducere a partidului.



După ce adversarii lui, Crin Antonescu şi Ludovic Orban, au început să strângă semnături din partea membrilor Delegaţiei Permanente a PNL pentru convocarea congresului, Tăriceanu, care încercase într-o primă fază să-l amâne până la începutul anului viitor, a venit cu ideea unei reuniuni cu liderii de filiale în care să discute acest subiect. Mai mult, Tăriceanu şi-a declarat şi el disponibilitatea pentru organizarea congresului. "Le voi cere preşedinţilor de organizaţii judeţene să ia serios în considerare posibilitatea organizării unui congres extraordinar", a susţinut Tăriceanu la finalul şedinţei de ieri a Biroului Permanent al PNL. Surse apropiate de Tăriceanu spun că acesta va candida din nou la şefia partidului şi "mai mult ca sigur" îşi va asuma şi candidatura la Preşedinţia României.

Orban: "E ca Şi convocat"

În tabăra cealaltă, Ludovic Orban jubilează. "Din punctul meu de vedere, congresul extraordinar este ca şi convocat. 60% din membrii Delegaţiei Permanente sunt de acord cu proiectul meu de hotărâre prin care se va convoca un congres extraordinar ce va alege o nouă conducere a partidului şi candidatul la Preşedinţie şi va adopta strategia PNL şi un nou statut", ne-a declarat Ludovic Orban. "Sunt 18 filiale care au votat în Delegaţiile Permanente judeţene convocarea congresului extraodinar şi cel puţin 11 care au votat în Birourile Politice această rezoluţie", a mai spus Orban. Deşi iniţial atât Ludovic Orban, cât şi Crin Antonescu păreau că vizează preşedinţia PNL, se pare că doar cel de-al doilea va candida pentru această funcţie. Propunerea lor de modificare a statutului PNL prevede înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, pe care ar urma să o ocupe Ludovic Orban, dacă Crin Antonescu va fi ales preşedinte şi va fi şi candidatul PNL la Preşedinţie.

×
Subiecte în articol: politic pnl orban ludovic orban