x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC/Stirile zilei - 10 iunie 2004

POLITIC/Stirile zilei - 10 iunie 2004

10 Iun 2004   •   00:00

Nesansa de doua voturi

Actualului primar al orasului Baia de Aries, Silviu Marzan (PSD), i-au lipsit doua voturi pentru a castiga un nou mandat din primul tur. Potrivit datelor BEC din Baia de Aries, intr-o prima faza, Silviu Marzan obtinuse 964 de voturi, iar cel de-al doilea clasat, Vasile Pitea (PNL), fusese votat de 312 persoane, situatie in care Marzan mai avea nevoie doar de un singur vot pentru a fi declarat castigator. El a depus o contestatie pe motiv ca peste 200 de buletine de vot fusesera anulate, deoarece aveau stampila de control atat pe ultima, cat si pe penultima fila. Tribunalul Campeni a analizat contestatia si a decis ca respectivele buletine de vot pot fi luate in considerare si, ca atare, s-a trecut la renumararea voturilor. Drept urmare, candidatul PSD, Silviu Marzan, a mai obtinut 80 de voturi, iar cel al PNL 31 de voturi, in timp ce restul voturilor au fost pentru ceilalti candidati. Cu toate acestea, actualul primar al orasului Baia de Aries a ramas cu un minus de doua voturi pentru a fi declarat castigator, ceea ce a determinat organizarea turului doi de scrutin. (Aniela Nine)

PSD si PNL-PD, egale la Cluj

PSD si Alianta PNL-PD obtin un numar egal de mandate in Consiliul Judetean Cluj, dupa ce prima formatiune a castigat cu aproape o mie de voturi mai mult decat alianta, conform rezultatelor oficiale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Judetean (BEJ) Cluj. Astfel, din cele 310.046 de voturi valabil exprimate, colectate de la cele 573 de sectii de votare din judetul Cluj, PSD a obtinut 79.295 (25,5%), Alianta D.A - 78.748 (25,4%), UDMR - 52.147 (16,8%) si PRM - 51.434 (16,5%). Presedintele Biroului Electoral Judetean (BEJ) Cluj, judecatorul Gheorghe Cotutiu, a declarat ca au fost inregistrate si 19.468 de voturi nule. Din cele 37 de mandate pentru Consiliul Judetean Cluj, 11 revin Aliantei D.A., tot 11 PSD, opt UDMR si sapte PRM. Reprezentantii Aliantei D.A. Cluj au solicitat verificarea rezultatelor pe motiv ca, la numaratoarea paralela, Alianta avea 7.000 de voturi in plus fata de PSD.

5 parlamentari alesi consilieri judeteni

Pe primele doua locuri din lista PSD pentru Consiliul Judetean se afla un senator si un deputat, Traian Novolan, respectiv Ion Nicolae. La pozitia 5, pe lista PSD se afla deputatul Gheorghe Ana, informeaza Rompres. PSD a obtinut la alegerile locale pentru Consiliul Judetean 19 mandate. Si la PRM primii doi pe lista de consilieri judeteni sunt parlamentari, senatorul Vasile Horga si deputatul Marian Ionescu. Ei trebuie sa opteze in termen de 10 zile intre a ramane parlamentari sau a fi investiti in functia de consilier judetean.
×
Subiecte în articol: politic cluj psd voturi judeţean