x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC - Stirile zilei 10 mai 2004

POLITIC - Stirile zilei 10 mai 2004

10 Mai 2004   •   00:00

Padure nu mai candideaza

George Padure, membru PSD, a renuntat sa candideze la functia de primar al Sectorului 1 ca independent, in urma discutiilor „cu conducerea superioara" a partidului, dar si din „dorinta reala" de a nu exista doi candidati ai unui partid, „situatie care ar putea crea confuzie".Secretarul general al PSD, Dan Matei Agathon, i-a avertizat joi George Padure si pe Marian Vanghelie ca vor fi exclusi din PSD daca acestia vor candida ca independenti si nu vor demisiona din partid.(Monica Iordache)

Premierul Suediei vine in Romania

Premierul Regatului Suediei, Goran Persson, va face astazi si maine o vizita de lucru la Bucuresti, la invitatia lui Adrian Nastase. Persson va avea consultari cu premierul Nastase, va fi primit de presedintele Ion Iliescu si va sustine o conferinta la Institutul Roman pentru Studii Internationale. In cadrul convorbirilor bilaterale vor fi abordate proiectele cooperarii romano-suedeze privind pregatirea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, iar premierul roman va prezenta prioritatile Guvernului pentru incheierea negocierilor de aderare la UE in cursul acestui an. (Monica Iordache)

Baronii, eliminati de sondaje

Presedintele PSD, Adrian Nastase, a declarat sambata, la Cluj-Napoca, ca decizia de a nu include pe listele partidului liderii locali controversati a fost una „obiectiva", desprinsa din sondajele de opinie. Nastase a explicat ca sondajele au fost realizate pentru a se stabili in ce masura mentinerea pe liste a unor lideri controversati ai PSD ar fi afectat imaginea partidului la nivel national, in conditiile in care persoanele vizate aveau pe plan local un grad ridicat de sprijin. „Problema a fost de a evalua cat castiga PSD la nivel local si cat pierde la nivel general", a precizat Nastase. (Monica Iordache)

Scandal la PD Suceava

PD Suceava a retras sambata seara sprijinul politic acordat candidatului partidului pentru functia de primar al Sucevei, Ilie Nita, informeaza Mediafax. Pedistii suceveni au luat aceasta decizie pe motiv ca Ilie Nita, care este si lider al organizatiei municipale, a modificat lista de candidati a PD pentru Consiliul Local Suceava. Delegatii PD au inregistrat la BEM Suceava liste cu noi candidaturi, care insa au fost respinse. Unul dintre motive a fost acela ca Ilie Nita nu si-a retras candidatura. PD va depune astazi contestatii atat impotriva respingerii noilor candidaturi, cat si impotriva candidaturii lui Nita.
×
Subiecte în articol: politic