x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC/Stirile zilei - 28 mai 2004

POLITIC/Stirile zilei - 28 mai 2004

28 Mai 2004   •   00:00

Noile declaratii de avere, pe internet

Astazi la pranz doritorii pot consulta la adresa www.cdep.ro noile declaratii de avere ale deputatilor, dupa ce Legea anticoruptie a fost modificata. Potrivit noilor reglementari, alesii trebuie sa-si declare sumele mai mari de 5.000 de euro detinute in banci din tara si strainatate, creante, obligatii si alte activitati care aduc venituri de peste 5.000 de euro, precum si cadourile primite care depasesc fiecare 200 de euro. La Senat, noile declaratii de avere au fost publicate pe masura ce au fost depuse si pot fi accesate la www.senat.ro. (Dana Piciu)

PUR condamna "trucul" PSD

Umanistii nu sunt de acord ca presedintele Ion Iliescu sa poata participa la campania electorala a partidului pe listele caruia va candida ca independent pentru un mandat parlamentar, considerand ca modificarile aduse in acest sens Legii electorale sunt "un truc al partidului de guvernamant prin care se permite candidatilor PSD sa beneficieze de girul presedintelui Romaniei si de notorietatea personajului politic Ion Iliescu". Ca urmare, Partidul Umanist a cerut ieri presedintelui Ion Iliescu sa nu fie de acord cu tentativa de a fi folosit in campania electorala a partidului pe listele caruia urmeaza a candida ca independent. (Gabriela Antoniu)

Dorinte pe zidul Pro Democratia

Pe "Zidul dorintelor" din Bistrita, unde oamenii pot lasa sugestii pentru viitorul primar, s-au adunat peste 40 de mesaje. "Sa se ieftineasca painea", "Sa vina cat mai multe formatii de muzica", "Nu vrem sa ne manance tantarii la vara", "Alesii sa circule cu Dacii, nu cu masini straine, sa simta gropile ca si noi", "Dorim alegeri corecte", "Dorim alocarea de bani pentru schimbarea conductelor vechi de apa", "Sa se mai astupe din gropi", "Vrem sa muncim aici, nu in strainatate", sunt doar cateva dintre mesaje. "Zidul dorintelor" este un program al Asociatia Pro Democratia in opt orase din tara. (Dana Piciu)

PSD isi va modifica statutul

Vicepresedintele Viorel Hrebenciuc a declarat ieri ca PSD isi va modifica Statutul pentru cazuri "ca Vanghelie". "Din punctul meu de vedere, Marian Vanghelie nu mai face parte din PSD", a subliniat Hrebenciuc. PSD nu l-a mai sustinut pe Vanghelie pentru un nou mandat la Primaria Sectorului 5 al Capitalei, iar actualul primar s-a inscris in cursa ca independent. El a fost somat de PSD sa renunte la candidatura sau sa demisioneze din partid. Saptamana trecuta, Vanghelie a decis insa sa se autosuspende din PSD, desi nu exista statuata o asemenea modalitate de parasire a partidului. (Aniela Nine)

Basescu nu garanteaza pentru Chirita

Aflat in vizita la sediul de campanie al candidatului independent la Primaria Sectorului 5, Daniel Marian Vanghelie, actualul primar general, Traian Basescu, a declarat ieri ca nu garanteaza in campania electorala pentru Calin Catalin Chirita, candidatul Aliantei pentru Sectorul 5. Basescu a fost intrebat de o persoana din multimea stransa in fata centrului de campanie din Sos. Alexandriei 86-88. "Garantez pentru candidatii de la Sectoarele 3, 2 si 1", a spus Basescu, referindu-se la Liviu Negoita, Anca Boagiu si Andrei Chiliman. La intrebarea "Dar pentru Chirita nu garantati?, pentru ca pe afisele lui electorale nu apare stampila cu "Basescu garanteaza"", primarul general a raspuns raspicat: "Nu! De ce as garanta pentru el? Garantez pentru cine cred eu ca trebuie sa garantez". (Rompres)

Peste 400.000 de candidati la locale

Un numar de 405.404 romani candideaza la alegerile locale, 22.599 pentru posturile de primar, 22.169 pentru consiliile judetene si 360.636 pentru consiliile locale, se arata intr-un comunicat al Biroului Electoral Central, institutie condusa de Petre Similean. In urma alegerilor vor fi ocupate 1.436 de posturi de consilieri judeteni, 40.036 posturi de consilieri locali si 3.138 posturi de primar. Astfel, pentru un post de primar se lupta 7,2 candidati, 15,44 pentru un post de consilier judetean si 9 pentru un loc de consilier local. (Silviu Sergiu)
×
Subiecte în articol: politic psd