x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC - Stirile zilei

POLITIC - Stirile zilei

30 Mar 2004   •   00:00
Migratia politica va fi sanctionata

PSD a acceptat in cele din urma incriminarea pe cale legislativa a migratiei politice. Presedintele Comisiei pentru modificarea legilor electorale, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, a declarat ieri ca impreuna cu reprezentantii celorlalte partide parlamentare va gasi cea mai nimerita sanctiune pentru cei care parasesc partidul pe listele caruia sunt alesi in functii publice. Aceasta prevedere se va regasi in legea alegerilor parlamentare. Pentru ca legea alegerilor locale nu mai poate fi modificata, ea urmand sa fie promulgata de presedintele Ion Iliescu, migratia politica in cazul primarilor si consilierilor va fi reglementata intr-o lege separata. (Dana Piciu)

Somatie pentru senatorii PSD

Senatorii PSD au fost instruiti ieri sa-si actualizeze declaratiile de interese si de avere. Liderul grupului, Ion Solcanu, a sustinut ca recomandarea nu are nici o legatura cu anuntul premierului Nastase, potrivit caruia averile ilicite vor fi impozitate cu 90%. El a pus masura pe seama neatentiei colegilor sai, care "pot uita" sa anunte noile achizitii. Cat priveste propunerea premierului, Solcanu considera ca "trebuie gasit sau elaborat actul normativ care sa specifice modalitatile concrete de impozitare". (Camelia Ionescu)

"Averile ilicite, confiscate"

Dupa ce premierul Adrian Nastase a propus impozitarea cu 90% a averilor care nu pot fi justificate, presedintele Ion Iliescu a venit cu o idee si mai dura. "Eu cred ca veniturile care nu pot fi justificate trebuie confiscate, nu impozitate ", a afirmat ieri Iliescu. Presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, a spus ca este posibil ca masura anuntata de premier sa fie pusa in practica din aceasta toamna. El a spus ca i se pare "mult mai rezonabila" aceasta masura de impozitare cu 90% a veniturilor nejustificate, decat confiscarea lor. Cozmanca a apreciat ca aceasta masura este "corecta si trebuia luata mai de mult si nu mai apareau scandaluri". (Monica Iordache)

Calomnia, pedepsita cu amenda

PSD va sustine la dezbaterile din Camera Deputatilor, asupra infractiunii de calomnie, varianta Comisiei juridice, care nu dezincrimineaza din Codul Penal aceasta infractiune, dar o pedepses te doar cu zileamenda, nu cu inchisoarea, a declarat ieri vicepresedintele partidului, Viorel Hrebenciuc. "In acest an electoral este bine ca infractiunea sa ramana sanctionata cu zileamenda, ceea ce inseamna o condamnare", a spus Hrebenciuc. De asemenea, el a anuntat ca azi va fi dezbatut si supus votului final Codul Penal si apoi va fi discutata ordonanta care abroga calea extraordinara de atac a recursului in anulare in procesele civile. (Carmen Vintila)

×
Subiecte în articol: politic