x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITICIENI LA VOT/Uninominal... matinal

POLITICIENI LA VOT/Uninominal... matinal

01 Dec 2008   •   00:00
POLITICIENI LA VOT/Uninominal... matinal

Politicienii s-au grăbit ieri să voteze dând astfel un exemplu electoratului pe care lehamitea, vremea, dar şi Ziua Sfântului Andrei i-ar fi putut ţine în casă.  Cel mai matinal a fost ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care a votat la douăzeci de minute după deschiderea urnelor (7:00 dimineaţa).



La fel de matinal a fost şi prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan care a votat ieri dimineaţă pe la opt fără zece, ca şi primarul general al Capitalei Sorin Oprescu, la 8:40. Cele mai "solicitate" ore de vot au fost 9:00, respectiv 10:00 dimineaţa. Liderii Alianţei PSD+PC Dan Voiculescu şi Mircea Geoană, preşedintele Traian Băsescu,
premierul Tăriceanu s-au numărat printre cei care au optat pentru acest interval orar. După aceste ore puţini  au mai fost politicienii care au mers să voteze. Printre ei şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, care, alături de soţia sa, Nina au venit la vot cu o oră şi jumătate întârziere faţă de ora anunţată. Cât priveşte declaraţiile date de către liderii politici după vot acestea au vizat importanţa zilei de 30 noiembrie şi ce ar trebui să aducă ea, planuri postelectorale ale candidaţilor dacă vor câştiga, urări de La mulţi ani adresate românilor cu ocazia Sf.Andrei şi a Zilei Naţionale.


Daniela Popa: "Este o zi în care se decide soarta României"

Preşedintele PC, Daniela Popa, candidat al Alianţei PSD+PC în Colegiul 19 pentru Camera Deputaţilor a votat ieri dimineaţă la Şcoala George Bacovia din Sectorul 4 al Capitalei. Foarte punctuală, ea a venit însoţită de primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone. De altfel, edilul a fost şi cel care, înainte de a intra în cabina de vot a întrebat-o glumind pe Daniela Popa dacă ştie cu cine o să voteze. "Cred că da", i-a răspuns râzând Daniela Popa. După exprimarea votului, candidatul Alianţei PSD+PC  a vorbit despre importanţa zilei de 30 noiembrie. "Astăzi e o zi mare şi importantă pentru toată lumea pentru că prin votul nostru, al tuturor, se decide soarta României. În plus este pentru prima dată când alegem uninominal viitorii parlamentari. De data aceasta nu mai  sunt parlamentari ai poporului, cum au fost înainte fără să dea socoteală practic nimănui, acum se ştie foarte bine că vor fi legaţi de colegiile în care candidează şi fiecare alegător poate să-l tragă de mânecă atunci când problemele sale nu sunt rezolvate cu promptitudine", a declarat Daniela Popa.
  • Gabriela Antoniu


Ion Iliescu a votat cu întârziere

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a votat ieri cu puţin înainte de ora 12:00, la Liceul "Jean Monnet" din Bucureşti. Fostul şef de stat a venit la urne cu soţia sa, Nina Iliescu, care s-a arătat încântată că soţul său nu mai participă la alegerile parlamentare. Acestea sunt primele alegeri la care Ion Iliescu nu candidează. Fostul şef de stat a fost nevoit să se întoarcă la comisia din secţia de votare, la scurt timp după ce a intrat în cabina de vot, pentru a solicita câteva lămuriri. "Pentru alegători procedura este mai simplă", a precizat preşedintele de onoare al PSD. În ceea ce priveşte opţiunile românilor, Ion Iliescu este de părere că oamenii vor alege combinat, şi partidul, şi omul. Întrebată cum a fost votul dat la primul scrutin uninominal pentru parlamentare, Nina Iliescu a răspuns: "Tot aşa. Am căutat PSD pe listă".
  • Eugenia Mihalcea


"Ai de unde să alegi"

La prima oră a dimineţii, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, fără să fie însoţit de nimeni, a venit să voteze senatorul şi deputatul care i-au câştigat încrederea. "Îi îndemn pe toţi românii să voteze, pentru că este un moment istoric, fiind prima dată când se votează oameni şi nu liste", a declarat Oprescu imediat după ce a pus ştampila pe candidaţii preferaţi. Primarul Capitalei a arătat că a votat "cu speranţa că se va putea intra într-o normalitate". Întrebat dacă în acest moment românii au ce oameni să voteze, edilul a răspuns: "Categoric, da! Ai de unde să alegi, totul este să ai încredere şi speranţă". El a transmis românilor un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale care va fi sărbătorită luni. "Îi felicit pe toţi românii. La 90 de ani, de la Unire, să dea Dumnezeu să fim sănătoşi şi să mergem înainte cu onestitate şi curaj", a spus edilul Capitalei. Oprescu a votat la secţia 38 din incinta Şcolii Generale nr. 17 "Tia Brătianu".
  • Monica Andrei Capatos


Stolojan a cerut românilor să vină la urne

 Prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor, Theodor Stolojan s-a grăbit să ajungă ieri  dimineaţă la vot, el prezentându-se la secţia de votare de la Colegiul Cantemir Vodă mai devreme cu 10 minute decât ora 8:00 la care anunţase că va vota. Venit împreună cu soţia, Stolojan a ştampilat repede cele două buletine de vot după care nu s-a sfiit să încalce legea electorală şi să spună, în interiorul secţiei de votare şi în direct la televiziuni, partidul pentru ai cărui candidaţi tocmai îşi dăduse votul, "pentru a lăsa România pe mâini bune", după cum a motivat. Şi cum prezenţa la urne, cel puţin la primele ore ale dimineţii, părea să fie o problemă, Stolojan a insistat să îndemne alegătorii să se mobilizeze şi să meargă să îşi exprime opţiunea de vot. "Rog toţi românii să meargă la vot, să nu lase pe alţii să le decidă următorii patru ani (...) Îmi pare rău că ieri am văzut foarte mulţi bucureşteni părăsind Bucureştiul, sper ca până diseară să se întoarcă şi să meargă la vot". Stolojan nu a uitat să felicite toţi românii pentru Ziua Naţională de mâine, dar şi pe cei care îşi aniversează ziua onomastică de Sfântul Andrei.
  • A.Nine


Băsescu, la vot cu Maria şi Elena

Preşedintele Traian Băsescu a votat la Colegiul Economic "A.D. Xenopol" la 9 dimineaţa, însă nu a venit cu Loganul argintiu, ce i-a fost atribuit recent de SPP, ci cu maşina oficială. Însoţit de soţia Maria şi de fiica Elena, şeful statului, foarte jovial, a zăbovit doar câteva minute în secţia de vot, atât cât să le spună membrilor comisiei că vor avea o zi lungă, să-şi exercite dreptul la vot şi să dea o foarte scurtă declaraţie de presă jurnaliştilor prezenţi. El le-a explicat astfel reprezentanţilor presei că a votat pentru un Parlament care trebuie să îi aibă în continuare pe cei care au confirmat în ultimul mandat, dar şi pe cei din noua generaţie de politicieni, mai exact pentru "o structură de oameni care trebuiesc României". La ieşirea din curtea şcolii, Băsescu a fost aşteptat de un cetăţean, care, disperat că poliţiştii şi SPP-iştii l-au "sechestrat" şi nu-l lasă să se apropie, îl striga pe preşedinte din toţi rărunchii. Băsescu s-a dus să-l vadă, însă i-a spus că se află în incinta unei secţii de votare şi că nu poate discuta cu el aici.
I-a luat totuşi memoriul pe care îl adusese, cetăţeanul explicând, după plecarea şefului statului, că a fost lider sindical la Rolast şi că în urmă cu 10 ani i-a fost desfăcut
abuziv contractul de muncă.
  • Lavinia Dimancea


Dan Voiculescu va inventaria priorităţile cetăţenilor

Candidatul Alianţei PSD+PC pentru colegiul senatorial 8 din Capitală, Dan Voiculescu, a votat la şcoala "Marin Sorescu" din cartierul Berceni. Voiculescu a spus că dacă va fi ales senator, printre primele lucruri pe care le va face va fi şi inventarierea priorităţilor oamenilor. "De prea multe ori, în ultimii ani, am ignorat priorităţile oamenilor şi am considerat că priorităţile lor le stabilim noi. Vă dau un singur exemplu: de acum, când se vor realiza recepţii la lucrări, din comisiile de recepţie trebuie să facă parte obligatoriu şi reprezentanţi ai cetăţenilor din zonă", a spus Dan Voiculescu. De Ziua Naţională a României, Dan Voiculescu le doreşte românilor "tot binele din lume". Preşedintele fondator al PC a venit la vot  însoţit de candidata Alianţei PSD+PC pentru colegiul 18 la Camera Deputaţilor, Doina Burcău.
  • Dana Piciu


Vadim, cu alai şi cărţi

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a votat la şcoala 156 din Bucureşti după ce a împărţit reprezentanţilor partidului său în comisia de votare cărţi cu autograf şi CD-uri cu muzică românească pe care le-a adus un însoţitor al său într-o pungă. Vadim a venit flancat de mai mulţi colegi din partidul pe care îl conduce, un alai care îl însoţeşte de altfel mereu când apare în public şi i-a întrebat de membrii comisiei de votare care este prezenţa oamenilor la urne. I s-a răspuns că în secţia în care a votat au venit mai puţini oameni decât la alegerile precedente adică maximum 58 de oameni. Liderul PRM a introdus buletinele de vot în urme "fără emoţii" adăugând că este "nedormit" pentru că "scriitorii dorm târziu noaptea". După ce a votat, Vadim Tudor a declarat că alegerile "sunt ratate din start" şi că votul uninominal cu limită de prag pentru partide este "aberant" iar marile personalităţi ale ţării nu vor intra în Parlament. "Vor intra oamenii cu bani, care dau conserve cu fasole şi cârnaţi", a încheiat liderul PRM.
  • Dana Piciu


Marko a optat pentru înţelegere

Preşedintele UDMR, senatorul Marko Bela, a declarat ieri la ieşirea de la urne că a votat "pentru o înţelegere cât mai bună între români şi maghiari", informează Mediafax. "Am votat pentru solidaritatea maghiarilor din România, ca să mergem împreună mai departe, am votat pentru solidaritatea tuturor ardelenilor, ca să colaborăm mai bine în interesul acestei regiuni, şi am votat în acelaşi timp şi pentru solidaritatea tuturor celor care trăiesc în România. Am votat pentru un viitor mai sigur pentru copiii mei, pentru toţi copiii care trăiesc în această ţară şi am votat pentru o înţelegere cât mai bună între români şi maghiari", a spus Marko Bela. El a mai spus că prioritară în acest moment este formarea unui Guvern "cu o majoritate cât mai stabilă". Marko Bela a votat în secţia de votare amenajată în sala de şedinţe a Primăriei comunei Sâncraiu de Mureş, pe raza căreia domiciliază.

×