x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Actuala conducere a PSD chiar nu mai are nicio legătură cu social-democraţia şi valorile europene

Ponta: Actuala conducere a PSD chiar nu mai are nicio legătură cu social-democraţia şi valorile europene

14 Noi 2018   •   14:22
Ponta: Actuala conducere a PSD chiar nu mai are nicio legătură cu social-democraţia şi valorile europene

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră că actuala conducere a PSD nu mai are nicio legătură cu social-democraţia şi valorile europene şi, se întreabă, în contextul publicării raportului MCV şi adoptării rezoluţiei din Parlamentul European, de ce PSD nu pleacă din Partidul Socialiştilor Europeni şi din Grupul Parlamentar S&D din PE. 

"Am un set de întrebări foarte simple şi logice - dacă toate reacţiile de ieri (marţi - n.r.) ale reprezentanţilor PSD sunt sincere (eu le consider doar ridicole, demagogice, isterice şi chiar paranoice - dar acesta este punctul meu de vedere şi nu contează pentru PSD): de ce mai rămâne PSD în PES, de ce mai rămân europarlamentarii PSD în Grupul S&D şi de ce susţin candidatul PES în 2019 pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene?!?? Nu îi obliga nimeni - nu îi ţine nimeni cu forţa alături de cei pe care îi acuză de cele mai rele gânduri faţă de România!", a scris Victor Ponta pe Facebook. 

Fostul premier adresează această întrebare, făcând referire la faptul că "PES a susţinut fără rezerve" rezoluţia adoptată marţi în Parlamentul European, că raportul MCV a fost coordonat şi prezentat public de către Frans Timmermans, cel care urmează să fie desemnat "candidat al PES pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene în 2019". 

Victor Ponta afirmă că posibile explicaţii pentru faptul că social-democraţii nu iau decizia de a pleca din PES şi din Grupul Parlamentar S&D din Parlamentul European sunt legate, printre altele, de faptul că nu doresc să piardă funcţiile din PE şi finanţările primite. 

Liderul Pro România acuză, în finalul postării, actuala conducere a PSD că nu mai are nicio legătură cu social-democraţia şi valorile europene. 

"Este evident că actuala conducere a PSD chiar nu mai are nicio legătură cu social-democraţia şi valorile europene - sunt doar nişte demagogi populişti şi fals naţionalişti; şi atunci de ce nu fac măcar lucrurile pe faţă? Este doar obişnuinţa de a manipula, ipocrizie sau deja schizofrenie? Eu ştiu răspunsul - dar fac acest demers pentru oamenii care încă sunt minţiţi şi manipulaţi de către aceşti impostori mafioţi! Poate se trezesc! Pro România s-a înfiinţat şi va activa mereu ca un partid de centru şi centru-stânga, care promovează politici pentru România în şi alături de Uniunea Europeană", a afirmat Victor Ponta. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta