x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: România are semnale că 1-2 ţări vor cere ca aderarea la Schengen să fie amânată

Ponta: România are semnale că 1-2 ţări vor cere ca aderarea la Schengen să fie amânată

01 Mar 2013   •   21:46
Ponta: România are semnale că 1-2 ţări vor cere ca aderarea la Schengen să fie amânată
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

România are semnale că există o mare probabilitate ca aderarea României la spaţiul Schengen să fie din nou amânată, pentru luna octombrie, la solicitarea unei ţări sau a două state care nu vor bloca aderarea, ci vor cere ca decizia să fie luată în toamnă, a declarat premierul Victor Ponta, informează mediafax.ro.

El a explicat, la postul B1 TV, că argumentul oficial va fi legat de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie, dar că există şi temerea că, după aderarea la Schengen, foarte mulţi cetăţeni români şi bulgari vor emigra spre alte state.

Ponta a arătat totodată că şi preşedintele Traian Băsescu are informaţii în acest sens, inclusiv despre faptul că statele respective pot "în extremis" să nu se mai opună dacă ar exista o acţiune politică comună din partea autorităţilor române.

Marţi, premierul Ponta a afirmat că, în cazul unei decizii negative privind aderarea României la Schengen în martie, va relua eforturile de integrare pentru octombrie, arătând că, spre deosebire de preşedintele Băsescu, el are destui ani în faţă pentru rezultate, nu pentru a contabiliza doar eşec după eşec 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta aderare spatiul schengen