x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Am intrat în Târgovişte pentru că eu ştiu parola, "Jos Dragnea"

Ponta: Am intrat în Târgovişte pentru că eu ştiu parola, "Jos Dragnea"

23 Mai 2019   •   20:30
Ponta: Am intrat în Târgovişte pentru că eu ştiu parola, "Jos Dragnea"

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat joi, la Târgovişte, la o întâlnire electorală cu membri şi simpatizanţi ai partidului, că a intrat în oraş pentru că a ştiut parola: 'Jos Dragnea'.

Ponta a făcut astfel referire la recentul miting al PSD de la Târgovişte, unde şoferii ar fi avut acces pe cele 14 străzi cu restricţii de circulaţie numai dacă ştiau o parolă stabilită de organizatorii mitingului.

"Am intrat în Târgovişte pentru că eu ştiu parola. Dar ştiţi de ce o ştiu? Pentru că am fost peste tot în ţară şi peste tot era aceeaşi parolă. Nu la ce vă gândeaţi dumneavoastră. Era 'Jos Dragnea!' (...). Aţi auzit, duminică seara vrea să candideze la prezidenţiale. Ştiţi ce e asta? E cea mai mare trădare, pentru că în felul acesta sigur o să câştige Iohannis. Cred că România are nevoie nu doar de un alt guvern, nu de un alt mod de a face politică, de un alt preşedinte, are nevoie de oameni care să spună ce au făcut cu adevărat atunci când au fost în funcţiile respective, aşa cum suntem cei de pe scenă", a spus Ponta.

La manifestarea Pro România ce a avut loc la Casa Sindicatelor din Târgovişte, alături de Ponta au susţinut discursuri Mihai Tudose, Corina Creţu, Iurie Leancă, Daniel Constantin, Adrian Ţuţuianu.

"Mai un mesaj un mesaj pentru milioanele de oameni, de social democraţi, de oameni cinstiţi, de bun simţ, care mi-au fost alături de atâţia ani: să nu se mai lase minţiţi, să nu se mai lase trădaţi.... Duminică este singura zi în care fiecare dintre dumneavoastră este mai puternic decât Dragnea, este mai puternic decât Iohannis, este mai puternic decât orice om politic pentru că aveţi ştampila de vot. Vă rog să folosiţi acea putere, pentru că aveţi o singură zi. Apoi, în funcţie de ceea ce veţi vota duminică, puteţi să schimbaţi lucrurile în bine pentru România sau puteţi să le lăsăm rău, aşa cum sunt, spunând că nu avem ce face. Ba avem ce face, duminică", a mai spus Ponta.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ponta jos dragnea parola pro romania