x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta anunţă modificarea legii salarizării funcţionarilor publici

Ponta anunţă modificarea legii salarizării funcţionarilor publici

28 Iun 2013   •   18:59
Ponta anunţă modificarea legii salarizării funcţionarilor publici

Aflat în vizită oficială în Uzbekistan, premierul Victor Ponta a anunţat vineri că schimbă legea salarizării funcţionarilor publici.
 
"Pasul următor pe care vrem să-l facem în toamnă este o regândire totală a administraţiei. Legea salarizării unice a bugetarilor nu s-a aplicat niciodată. Am ajuns în aberaţia în care plătim un medic rezident cu 1.000 de lei şi un chestor care nu face nimic cu 150 de milioane sau un director. Deci, trebuie să facem o lege a salarizării mult mai credibilă pentru acest an", a declarat premierul Victor Ponta în emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
 
Şeful Executivului a spus că administraţia publică trebuie regândită, astfel ca fiecare primar să aibă libertate cu bugetul pe care îl are şi cu angajaţii.
 
"Trebuie să vedem ce are de făcut un minister, o primărie, ce buget are şi apoi fiecare să aibă libertate, dar să nu-i plăteacă pe toţi la fel, deci vrem mai multă flexibilitate. Acum, dacă vrei să dai afară pe cineva care nu munceşte, te dă în judecată şi pierzi, suntem prizoneri în această chestiune", a explicat prim-ministrul.
 
Şeful Guvernului a mai spus că este nevoie de un salarim minim pe economie şi de unul maxim.
 
"Asta va fi o reformă cu adevărat reală a administraţiei publice, pentru că nu mai putem merge mai departe aşa, e nevoie de o schimbare pe care nu a făcut-o nimeni în 23 de ani", a mai spus Victor Ponta.

×