x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, atac la Băsescu: Îmi doresc un preşedinte cu care să mă mândresc, nu unul de care să-mi fie ruşine!

Ponta, atac la Băsescu: Îmi doresc un preşedinte cu care să mă mândresc, nu unul de care să-mi fie ruşine!

08 Noi 2013   •   13:34
Ponta, atac la Băsescu: Îmi doresc un preşedinte cu care să mă mândresc, nu unul de care să-mi fie ruşine!

Premierul Victor Ponta a lansat un nou atac la adresa preşedintelui Traian Băsescu. "Calificativul <Înalt Prea Sinucisul Adrian Năstase> este nedemn pentru un preşedinte. Îmi doresc foarte mult ca viitorul preşedinte al României în sfârşit să fie demn de această funcţie importantă. Când vrei să fii numărul 1 al ţării, nu poţi să te exprimi ca la cârciumă. Îmi doresc un preşedinte cu care să mă mândresc, nu unul de care să-mi fie ruşine", a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă va continua coabitarea cu preşedintele, premierul a adăugat: "Nu, nu coabitez cu niciun preşedinte, eu asigur stabilitatea ţării şi asigur activitatea de cooperare instituţională între Guvern, Parlament şi Preşedinţie. Mă pregătesc pentru un preşedinte demn, care să-şi îndeplinească cu demnitate şi cu cinste funcţia importantă pe care i-au conferit-o românii. Băsescu nu face asta".

Traian Băsescu a declarat, joi, că Sorin Roşca Stănescu este "un mincinos prost", el afirmând că parlamentarul a lansat un document fals şi că liberalul ar trebui să meargă, dacă se dovedeşte că nu are dreptate, unde a mers "înalt prea sinucisul Adrian Năstase".

"Sper să aibă decenţa să se ducă singur, ca falsificator, lângă înalt prea sinucisul Adrian Năstase. Că asta spuneaţi, că uite ce a făcut Năstase, şi a făcut puşcărie, şi deci, falsuri tip Roşca Stănescu", a spus preşedintele.


×