x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Băsescu nu a vrut schimbarea lui Opriş de la STS pentru că îi este frică de ce ar putea să spună acesta cu privire la alegerile din 2009

Ponta: Băsescu nu a vrut schimbarea lui Opriş de la STS pentru că îi este frică de ce ar putea să spună acesta cu privire la alegerile din 2009

03 Feb 2014   •   22:59
Ponta: Băsescu nu a vrut schimbarea lui Opriş de la STS pentru că îi este frică de ce ar putea să spună acesta cu privire la alegerile din 2009
Sursa foto: Ponta: Băsescu nu a vrut schimbarea lui Opriş de la STS pentru că îi este frică de ce ar putea să spună acesta cu privire la alegerile din 2009

Premierul Victor Ponta îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu, menţionând că şeful statului nu a vrut schimbarea şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, pentru că îi este frică de ce ar putea să spună acesta cu privire la alegerile din 2009 sau la referendumul din 2012.

'Cred că îi este frică de ce ar putea, nu ştiu, să spună domnul Opriş despre cum a fost în 2009 la alegeri, despre cum a fost la referendum. Domnia sa este dator unor oameni, nu ştiu şi dacă unor structuri, pentru faptul că, ştim cu toţii, în 2009 a pierdut alegerile prezidenţiale şi, totuşi, a fost ales. În 2012, 90% dintre români au votat să fie demis şi s-au trezit cu dosare penale cei care au votat la referendum. Deci, evident că este dator. Faptul că pune aceste interese strict personale în faţa, în primul rând, a responsabilităţii publice şi, în al doilea rând, în faţa unui proiect care e dincolo de Băsescu, de Opriş, de Ponta, acela de a avea un sistem de intervenţii în situaţii de urgenţă performant, este unul din nenumăratele lucruri rele, pe care domnul Băsescu le-a făcut românilor', a spus Ponta, la Antena 3, întrebat de ce Băsescu nu a vrut să fie demis şeful STS.

Potrivit şefului Executivului, pentru a nu mai exista 'harababură' în astfel de situaţii, România are nevoie de un departament integrat, care să coordoneze toate instituţiile cu responsabilităţi în asemenea cazuri.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară, la finalul şedinţei CSAT în care s-a discutat despre accidentul aviatic din 20 ianaurie, că în ultimele zile a fost lansată de către politicieni 'o minciună publică' menită să discrediteze Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Băsescu a mai spus că el nu poate intra în 'jocul demiterilor'.

'În aceste zile am asistat la o minciună publică lansată de politicieni, care este de natură să discrediteze o instituţie a statului, care pur şi simplu şi-a făcut datoria. Iar eu nu pot intra în jocul demiterilor numai pentru că dă bine ori la public, ori la politicieni. Ar fi însemnat să accept că STS putea să facă mai mult decât să transmită informaţia cu privire la sectorul în care s-a prăbuşit avionul', a spus Băsescu.

×
Subiecte în articol: ponta basescu opris sts alegeri 2009