x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Dacă Boc venea şi comasa Paştele cu Crăciunul, aceste oi parlamentare ar fi fost de acord

Ponta: Dacă Boc venea şi comasa Paştele cu Crăciunul, aceste oi parlamentare ar fi fost de acord

22 Dec 2011   •   10:18
Ponta: Dacă Boc venea şi comasa Paştele cu Crăciunul, aceste oi parlamentare ar fi fost de acord

Presedintele Traian Basescu, premierul Emil Boc si parlamentarii PDL le-au luat romanilor dreptul la alegeri, a declarat presedintele PSD, la finalul dezbaterii motiunii de cenzura "Dupa 22 de ani, democratia in pericol", initiata de Opozitie ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului asupra legii privind comasarea alegerilor de anul viitor.

"Astazi, practic, Traian Basescu, Boc si cu cei de la PDL si cu aliatii lor tradatori ne-au mai luat un drept: dreptul la alegeri. Ne-au luat dreptul la educatie, dreptul la sanatate, dreptul la protectie sociala, astazi ne-au luat si dreptul la vot. Au amanat alegerile fara sa precizeze pentru cand. Cand anume vor fi aceste alegeri? Stim sigur ca nu mai sunt alegeri in iunie, dar nu mai stiu cand vor fi, nu se prevede in acest simulacru de lege pe care l-a cerut Boc astazi in Parlament. Vor fi comasate cum nu au fost niciodata in Romania si in nicio tara din UE, ca sa poata sa fure mai mult si sa induca oamenii in eroare. PDL egal PCR. Am spus-o si in plen si putem sa o scriem pe toate zidurile din aceasta tara. Oamenii nu mai au voie in Romania nici macar sa voteze", a declarat Ponta.

El a precizat ca Parlamentul, aflat sub actuala majoritate, se comporta precum Marea Adunare Nationala de dinainte de 1989. "Daca astazi Boc venea si comasa Pastele cu Craciunul, aceste oi parlamentare care stau in banci ar fi fost de acord si cu lucrul asta", a mai spus Ponta.

×