x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, despre ideea intervenţiei BNR în privinţa inflaţiei: E o minciună pe care inculţii şi populiştii o folosesc

Ponta, despre ideea intervenţiei BNR în privinţa inflaţiei: E o minciună pe care inculţii şi populiştii o folosesc

19 Feb 2018   •   18:09
Ponta, despre ideea intervenţiei BNR în privinţa inflaţiei: E o minciună pe care inculţii şi populiştii o folosesc

Deputatul Victor Ponta a declarat, luni, că este obligaţia premierului de a se întâlni periodic cu guvernatorul Băncii Naţionale, dar ideea că intervenţia BNR ar rezolva problema ratei inflaţiei este "o minciună".

Întrebat despre afirmaţiile potrivit cărora Banca Naţională ar trebui să intervină în problema creşterii ratei inflaţiei, Ponta a spus: "Să terminăm cu problema asta. Asta este o minciună pe care inculţii, din păcate doamna Dăncilă este nepregătită în acest domeniu, şi populiştii o folosesc. Cum adică? BNR nu stabileşte nici cursul de schimb şi nici nu spune câţi bani sunt în România. Face politică monetară pe baza politicilor economice şi fiscale".

"Cât timp România a fost stabilă şi predictibilă, patru ani nu am avut nici inflaţie, nici devalorizare a leului. În ultimii ani avem aşa ceva, de fapt dăm vina pe Banca Naţională. E o minciună", a adăugat Victor Ponta.

El a mai spus că este obligaţia premierului de a se vedea cu guvernatorul BNR.

"E obligaţia prim ministrului, dacă sigur stăpâneşte noţiunile, de a se vedea regulat cu guvernatorul Băncii Naţionale. Dar să se spună că se întâlneşte premierul şi guvernatorul şi mâine se opreşte inflaţia este o minciună. E doar o chestie care se bazează pe ignoranţa oamenilor care pot să creadă aşa ceva", a adăugat Victor Ponta.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că în perioada următoare va avea o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pe tema creşterii inflaţiei.

"Vom discuta şi despre inflaţie. După cum ştiţi, politica bugetară şi fiscală este a Guvernului, politica monetară este legată de Banca Naţională. Deci, eu cred că putem ţine lucrurile sub control (...) Voi avea o discuţie cu domnul guvernator", a declarat Viorica Dăncilă, întrebată de jurnalişti dacă este îngrijorată de faptul că în luna ianuarie inflaţia a fost 4,3%. AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor ponta