x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Dragnea a fost crescut de Băsescu şi trimis la PSD ca să îl distrugă din interior

Ponta: Dragnea a fost crescut de Băsescu şi trimis la PSD ca să îl distrugă din interior

24 Mai 2018   •   11:07
Ponta: Dragnea a fost crescut de Băsescu şi trimis la PSD ca să îl distrugă din interior

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a fost crescut de fostul preşedinte Traian Băsescu şi trimis la PSD "ca să îl distrugă din interior", susţine Victor Ponta, joi, într-o postare pe Facebook. 

"Jignirile lui Dragnea mi-au adus aminte de Traian Băsescu - şi de faptul că Liviu Dragnea a fost crescut de Traian Băsescu şi trimis la PSD ca să îl distrugă din interior. Îmi pare rău că s-au adus în conducerea PSD metodele, oamenii şi limbajul lui Băsescu - oamenii de bună credinţă din PSD nu meritau aşa ceva. Ca şi la Băsescu, jignirile lui Dragnea arată un singur lucru: FRICA. Frica de oameni şi frica de închisoare! Aşa că e semn bun!", a scris co-preşedintele Pro România, pe pagina sa de socializare. 

Victor Ponta mai susţine că Dragnea "a complotat să îi dea jos" pe el, pe Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu. 

"Nu ştiu dacă Dragnea s-a referit în jignirile sale la mine, la Sorin Grindeanu sau la Tudose - sau (poate la Adrian Năstase) - pe toţi este invidios şi pe toţi ne urăşte; pe toţi a complotat să ne dea jos pentru că nu suntem nici hoţi, nici slugi ale lui. Ştiu sigur că oamenii obişnuiţi din PSD şi votanţii acestui partid ne respectă şi ne primesc mereu cu braţele deschise pe toţi - iar pe Dragnea şi Dăncilă îi consideră o ruşine! Părerea acestor oameni contează pentru mine - şi voi continua să îmi fac datoria faţă de ei! Dacă Dragnea m-a dat afară din PSD, atunci îmi voi face această datorie faţă de oameni din Pro România! Şi sunt convins că la un moment dat şi PSD va scăpa de gaşca de pedişti de la Teleorman!", a conchis fostul premier şi lider al PSD. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat, miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, "atitudinea de şobolan" a doi foşti premieri ai partidului - Victor Ponta şi Mihai Tudose - cu referire la plecările din PSD din ultima perioadă. Dragnea a arătat că "nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani". 

Doi deputaţi s-au înscris miercuri în Partidul Pro România - Gabriela Podaşcă şi Mircea Titus Dobre -, după ce, cu o zi înainte, au plecat deputaţii Cătălin Nechifor şi Emilia Meiroşu - aceasta din organizaţia PSD Brăila. Luni, Mihai Tudose a declarat că se opune organizării unui miting pentru susţinerea premierului Viorica Dăncilă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta