x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: E un gest de neseriozitate ca rectificarea bugetară să fie făcută vineri; sper ca Viorica Dăncilă să se răzgândească

Ponta: E un gest de neseriozitate ca rectificarea bugetară să fie făcută vineri; sper ca Viorica Dăncilă să se răzgândească

07 Oct 2019   •   17:35
Ponta: E un gest de neseriozitate ca rectificarea bugetară să fie făcută vineri; sper ca Viorica Dăncilă să se răzgândească
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, că este un gest de "neseriozitate" din partea premierului Viorica Dăncilă de a adopta rectificarea bugetară vineri, după moţiunea de cenzură, precizând că, în cazul în care moţiunea va trece, Guvernul nu mai poate face deloc rectificarea.

"Mi se pare un gest final dacă vreţi de neseriozitate povestea cu rectificarea făcută vineri, adică văd cine votează la moţiune şi vă dau vineri bani de la buget. De ce e responsabil? Şi dacă trece moţiunea, şi eu cred că trece moţiunea, vineri nu se poate da nicio rectificare, nu se mai poate face deloc. Laşi instituţiile publice fără bani doar pentru că tu ţii şpaga pentru parlamentari până vineri. E un gest absolut anormal. Sper că doamna Dăncilă să se răzgândească, să facă rectificarea bugetară miercuri, în aşa fel încât să avem bani pentru funcţionarea instituţiilor, indiferent de rezultatul de joi de la vot", a afirmat Ponta, la Parlament.

El a spus că i-a reamintit în scris Vioricăi Dăncilă că în 2012 şi fostul premier Răzvan Ungureanu a dat bani primarilor cu o săptămână înainte de moţiunea de cenzură şi a aceasta a trecut.

"Şi cred că tocmai că de joi ori prin moţiunea de cenzură, ori prin împlinirea pe 11 octombrie a 45 de zile, oricum nu o să mai avem guvern. Practic, de vineri nu mai are cine să guverneze România, fie că trece moţiunea şi se împlinesc cele 45 de zile. Sper să revină şi să accepte propunerea pe care înţeleg că i-a făcut-o domnul Teodorovici, să facă rectificarea miercuri. Dacă Eugen Teodorovici a făcut propunerea asta, îl felicit şi sper că doamna Dăncilă, înainte să plece din funcţia de prim-ministru, să facă ceva bun pentru România şi să adopte rectificarea miercuri, iar cei cărora le-a zis că le dă bani măcar îi vedem şi noi miercuri, cui i-a dat banii şi cui nu a dat", a adăugat Ponta. AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor ponta