x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Ideea nu este să mergem în faţa Parlamentului doar ca să trecem funcţia de viceprim-ministru de la Finanţe la Interne

Ponta: Ideea nu este să mergem în faţa Parlamentului doar ca să trecem funcţia de viceprim-ministru de la Finanţe la Interne

10 Feb 2014   •   14:55
Ponta: Ideea nu este să mergem în faţa Parlamentului doar ca să trecem funcţia de viceprim-ministru de la Finanţe la Interne
Sursa foto: Stefan Teodorescu/Intact Images

Premierul Victor Ponta susţine că USL va discuta marţi despre schimbarea structurii Guvernului, menţionând că ideea principală este aceea de a nu merge în Parlament doar pentru a trece funcţia de vicepremier de la portofoliul Finanţelor la cel al Internelor.

"Mâine (la întâlnirea conducerii USL - n.r.) discutăm, pentru că nu se poate. În baza hotărârii 45 din 2012 a Parlamentului, funcţia de viceprim-ministru este legată de ministrul de Finanţe. Or, în momentul în care se leagă de cea de ministru de Interne, trebuie o nouă hotărâre a Parlamentului. Altfel nu se poate. Şi asta discutăm mâine exact. Ideea nu este să mergem în faţa Parlamentului doar ca să trecem funcţia de viceprim-ministru de la Finanţe la Interne, ci ca să vedem ceea ce putem să îmbunătăţim în activitatea Guvernului", a declarat Ponta, astăzi, la Palatul Parlamentului, întrebat cu privire la schimbarea structurii Guvernului.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, primarul Sibiului, a anunţat că liderii USL nu au ajuns în şedinţa de luni la nicio concluzie pe tema schimbărilor propuse de liberali la nivelul Guvernului, menţionând că ar trebui modificată în Parlament structura Executivului pentru ca el să poată deţine şi funcţia de vicepremier.

"Nu am ajuns la o concluzie astăzi fiindcă nu ne-am propus acest lucru. Am stabilit pentru mâine o întâlnire, tot în conducerea USL, la care vine toată lumea pregătită cu propunerile pe care doreşte să le facă, altele decât cele pe care le-am făcut noi", a declarat Iohannis, într-o conferinţă de presă.

×