x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Liberalii vor să facă ei guvernul, le urăm succes, dar nu cred că pe noi se bazează

Ponta: Liberalii vor să facă ei guvernul, le urăm succes, dar nu cred că pe noi se bazează

15 Oct 2019   •   13:46
Ponta: Liberalii vor să facă ei guvernul, le urăm succes, dar nu cred că pe noi se bazează
Sursa foto: Victor Stroe

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, nu crede că liberalii se bazează pe voturile parlamentarilor formaţiunii sale pentru formarea guvernului, adăugând că va exista o colaborare la un moment dat cu cei care sunt social-democraţi.

"Ceea ce am spus public este valabil. Am făcut un lucru bun că am curmat suferinţa guvernului Dăncilă, care oricum era un guvern mort. Acum, înţeleg că liberalii vor să facă ei guvernul. Noi, fiind un partid de stânga, le urăm succes, dar nu cred că pe noi se bazează.  Cred că vom colabora la un moment dat, cei care suntem social-democraţi, dar mă refer la colaborare pentru alegeri şi după aceea pentru opoziţie", a spus Ponta.

El a adăugat că nu a pus niciun fel de condiţie, în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru că nu i-a cerut nimeni de la PNL să voteze viitorul guvern. "N-am pus absolut niciun fel de condiţie, pentru că nu mi-a cerut nimeni de la PNL să votez guvernul, şi atunci n-are rost să pun niciun fel de condiţie. Condiţii văd că pun PMP, USR, UDMR, noi nu punem nicio condiţie. N-am avut nicio discuţie cu domnul Orban după moţiunea de cenzură.  Am văzut aseară că spunea unul dintre liderii PNL că acest guvern trebuie să lucreze doar pentru preşedintele Iohannis, pentru electoratul PNL şi pentru PNL. Şi atunci o spun că are dreptate. Şi noi vom vota orice guvern care va lucra pentru Mircea Diaconu, pentru electoratul Pro România şi pentru Pro România", a adăugat liderul Pro România.

Întrebat de jurnalişti dacă şeful statului i-a spus care va fi numele viitorului premier, Ponta a spus: "Da. Vi-l va spune şi dumneavoastră. N-am voie să-l spun eu, n-ar fi politicos".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor ponta